Votaţi, băieţi, numai votaţi!

Vi se pare cunoscut titlul? Are legătură cu Dacia Literară şi un îndemn al unei personalităţi din acea vreme. Au trecut cam 172 de ani de atunci şi s-au schimbat doar…verbele.

Mesajele din ultimele săptămâni mă determină să cred că avem parte de o libertate de expresie nemaipomenită. Trăiască democraţia!
Paradoxul personal ţine de ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp. Anul trecut, în vară, mă gândeam la un proiect ce ar putea încuraja participarea la vot. Eram chiar încântată de concept, colegi şi slogan. Azi, tind să fiu un Gică Contra, făcând cacofonia de rigoare.
Să ne întoarcem în perioada comunistă. Aveam un candidat pe listele de vot şi oamenii ştiau că pe el trebuia să-l voteze. În 2012, avem 8-10 candidaţi pe liste, iar cetăţenii nu ştiu pe care să-l aleagă pentru a înfăptui răul cel mai mic. Desigur, asta e doar o constatare personală, dobândită în urma celor de 3 minute de holbat la o listă. Nu mă aştept să-mi împărtăşească altcineva opinia. Sunt sigură că mai toţi se duc trâmbiţând către secţia de votare.

Am vrut libertate de alegere, dar nimeni nu ne-a învăţat cum să ne alegem reprezentanţii.
Am vrut libertate de exprimare, dar nimeni nu ne-a spus care sunt limitele ei.
Am vrut drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar nimeni nu ne-a spus că sunt nişte impresii.
Am vrut un stat responsabil, dar nimeni nu ne-a spus că statul suntem noi, cetăţenii săi.
De ce tot timpul trebuie să fie vorba de cantitate? Mi-aş dori să am parte de un candidat, care să mă entuziasmeze prin planurile sale, dar mai mult de atât să-mi demonstreze că experienţe anterioare îl recomandă pentru un asemenea “job”.

Un interviu de angajare cu cetăţenii ne lipseşte…