Cum arată un lider în viziunea unor copii

Astăzi m-am lungit cu vorba la istorie. Aşa cum fac de obicei. Nu mă pot abţine să le spun copiilor doar lucrurile pe care le găsesc în manual. Aşa cum nu-mi prea place să dictez la această materie. Simt nevoia unui dialog continuu, chiar dacă mă mai întreabă câteodată lucruri care nu au legătură cu subiectul discuţiei noastre, gen “Dacii aveau Facebook?”.

Mai în glumă, mai în serios, istoria a fost şi rămâne una din disciplinele mele preferate. Niciodată nu poţi şti prea multe şi când crezi că aflat aproape totul despre un eveniment sau o personalitate, găseşti nişte surse care-ţi indică faptul că mai trebuie să scotoceşti în negura vremii.

Am vorbit despre Alexandru Ioan Cuza şi de realizările sale profesionale. Ei făcuseră cunoştinţă cu dânsul în cadrul orelor de limba română, când am discutat despre Unirea din 1859, dar acum am avut prilejul necesar pentru a aborda problematica la 360 de grade. Aşa mi-a venit ideea unei diagrame Venn, care să includă asemănările şi deosebirile dintre domnitorul României Mici şi Napoleon Bonaparte. Am observat că au un spirit de observaţie foarte bun şi sunt atenţi la detalii.

Aşa că am mutat discuţia în alt unghi. Unul care-mi place deosebit de mult: spectrul personal. I-am întrebat ce calitate de-a lor ar fi esenţială pentru a fi aleşi în fruntea unei ţări, iar răspunsurile au fost pe cât de inteligente, pe atât de mature. Au o medie de 11 ani şi cu toate acestea, gândesc mult mai bine decât majoritatea liderilor politici pe care-i avem.

Astfel, am aflat următoarele:

Inteligenţa, deoarece trebuie să ştii multe lucruri despre ţara ca s-o poţi conduce;
Să fii un bun strateg, fiindcă dacă se întâmplă vreun lucru rău în ţară, cum ar fi un război, este de datoria ta să ai grijă de oamenii care te-au ales;
Să ştii cum se face un plan; nu poţi conduce o ţară fără să nu ai un plan, pentru că dacă greşeşti apoi, va fi din cauză că n-ai ştiut să previi acest lucru de la început;
Să fii blând, pentru că prin blândeţe poţi să-i faci pe oameni să-ţi fie prieteni;
Să fii prietenos şi să ştii să asculţi atunci când îţi vorbeşte cineva;
Să ştii cum să comunici;
Să ai încredere în tine şi în ceilalţi;
Să îţi iubeşti ţara;
Să fii sincer;
Să fii curajos; să nu-ţi fie frică de încercările prin care va trebui să treci.

Acestea sunt doar o parte din răspunsurile primite. Acestea sunt gândurile unor copii de ciclul primar în legătură cu portretul unui conducător.

E atât de simplu să fii un model în ziua de azi. Şi totuşi oamenii se complică.

11 lecţii pe care le-am învăţat de la o bicicletă

Dându-mă aseară cu bicicleta prin neasemuitul Parc Central, mi-am dat seama că acest mijloc de transport reprezintă pentru mine o adevărată sursă de inspiraţie. Trecând peste faptul că mi-am făcut un obicei în a o uşchi din Haşdeu către parc, numai după ce trece de ora 21:00 seara, ca să mă pot bucura de exclusivitatea aleilor, am descoperit că doamna bicicletă poate să te înveţe mai multe decât să străbaţi drumurile patriei cu ea.

Aşa că am să vă înşirui acele lucruri care mi-au traversat neuronii în timp ce cântam “La vie en rose” la ora 23:00, pedalând liniştită.

1. Bicicleta nu funcţionează singură. Degeaba ai încerca s-o pui la pedalat, căci dacă n-are un om în preajmă, se va încăpăţâna cu obstinaţie să facă mai mult de 1 metru;

2. Trebuie să-ţi ţii mâinile pe ea. E asemenea unui om care are nevoie de o îmbrăţişare constantă pentru a performa;

3. Pentru a înainta, trebuie să pedalezi constant. Dacă îţi doreşti ca în viaţă să fii un om realizat, trebuie “să pedalezi” încontinuu şi să nu te laşi furat de circumstanţe, căci s-ar putea să nimereşti în primul copac.

4. Odată ce ţi-ai găsit centrul de greutate, totul merge lin. Odată ce ţi-ai găsit echilibrul în viaţă, poţi spune că eşti un om fericit;

5. E OK să te mai dai jos din când în când şi să admiri. Nu e nimic rău în a te opri din drumul tău, pentru a savura micile plăceri ale vieţii, cum ar fi frumuseţea unui lac;

6. O bicicletă nu merge înapoi. Cum “minunea pe roţi” n-a fost construită pentru a da înapoi, nici noi n-ar trebui să ne gândim la ceea ce a fost în trecut şi nu mai poate fi schimbat;

7. Dacă ai căzut, ridică-te. Desigur, există teama unui nou eşec dacă ai căzut cândva de pe bicicletă, dar nu vei afla niciodată cât de multe eşti în stare să faci, până nu te urci înapoi şi încerci să-ţi învingi fricile.

8. Cunoaşte-ţi limitele. Ai pedalat două ore întruna şi simţi că te doare mâna. Ia o pauză, trage-ţi sufletul, iar apoi continuă-ţi drumul;

9. Oamenii se dau la o parte din faţa celui care ştie unde merge. Atâta timp cât tu ai direcţie clară, oamenii care se află în drumul tău se vor da în lateral pentru a-ţi face loc. Nu uita asta niciodată.

10. Nu duce mai mult decât poţi pune în coş. Bicicleta are un coş pentru strictul necesar,  iar viaţa e atât de frumoasă când n-avem totul;

11. Fii simplu. O bicicletă n-are nevoie nici de benzină, nici de electricitate, nici de motoare hidraulice pentru a funcţiona. Ea are grijă de mediu prin felul ei de-a fi. Ai şi tu grijă de el.

Mi-e foarte frică să merg pe bicicletă, recunosc. Mai ales după nişte căzături frumoase. Dar iubesc bicicleta. Poate pentru faptul că n-am avut niciodată una. Am învăţat să mă dau pe a unei vecine, am mai pedalat pe a unui prieten, dar una personală, cu nume şi fundiţă n-am avut.

Poate de aceea o preţuiesc atât de mult.

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

Mă grăbeam azi tare-tare spre cursul de limba franceză şi în toiul îndesării tuturor obiectelor posibile şi imposibile în geanta supra-numită “Groapa Marianelor” am uitat un accesoriu cât se poate de important: domnul telefon. De când l-am achiziţionat, cred că nu există timp liber pe care să nu-l folosesc în favoarea minunii cu două butoane. Baiul cel mare e că are internet şi atunci mă trezesc în drumul spre casă să mai scriu un email sau să mai port o conversaţie kilometrică.

Atunci când îl uiţi acasă, cum s-a întâmplat azi, te gândeşti cum îţi vei consuma timpul acela anost până la domiciliu. Puteai să dai un telefon, să vezi ce idei i s-au mai năzărit unui coleg, ce-a mai gătit mama sau prin ce părţi mai umblă prietenii tăi. Azi, în schimb, am fost nevoită să-mi regândesc timpul alocat traseului. Aşa că m-am plimbat. M-am dus bucuroasă spre caravana livrească din centru, m-am uitat la anul scris cu cifre romane pe o clădire impresionantă, m-am holbat la vitrine, ba chiar am descoperit că hotelul din apropiere are o recepţie frumoasă şi am putut să urmăresc cu privirea fiecare maşină cu număr de Bihor pe care am zărit-o. Asta pentru că am avut timp. Acel timp, care din păcate, este devorat de tehnologia menită “să ne facă viaţa mai uşoară”.

Aşa mi-am adus aminte că am de scris un articol despre un eveniment la care mi-aş dori din tot sufletul să mă telportez. Este o piesă de teatru, care se desfăşoară vineri, de la ora 19:00, la Filarmonică. Cea din Oradea, desigur.

Scenariul îi aparţine scriitorului Matei Vişniec, iar regia lui Petre Vutcărău. Distribuţia este una deosbită, rolurile fiind interpretate de către Elvira Rîmbu, Petru Panait şi Şerban Borda. Va fi şi un domn violoncelist, fiindcă piesa se numeşte tocmai aşa “Şi cu violoncelul ce facem?“. Aşadar, veţi avea plăcerea să-l ascultaţi pe Gheorghe Crişan.

De ce recomand piesa?

Fiindcă este construită prin îmbinarea dintre comedie şi teatrul absurd. Recunosc că, de când l-am citit pe Eugen Ionescu am o mare simpatie pentru teatrul absurd. Parcă ştie cel mai bine ca să scoată în lumină profunzimea fiinţei umane. În acest caz, cele trei personaje se înfăţişează în următoarea ipostază: Doamna cu voal, Omul cu ziarul şi Bătrânul cu baston stau comod într-o sală de aşteptare…a trecerii timpului şi sunt deranjaţi de violoncelistul care cântă obsesiv.

Omul cu violoncelul este … metafora lui Vișniec, fiind cel pentru care trecerea timpului, derularea vieții are un scop – de căutare activă a exprimării unui ideal. Pentru el, concret ar fi idealul să își perfecționeze interpretarea la violoncel. Alături de el , “așteaptă “ trei personaje anoste, dezinteresate de orice activitate, lipsite de preocupări constructive. Privesc la început, cu îngăduință manifestarea perseverentă a violoncelistului, încep apoi să se revolte, îi resping manifestarea pe care nu o pot înțelege și caută metode stupide pentru a îl anihila.

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

Îmi doresc ca vineri să vă uitaţi şi voi telefoanele acasă, drept pentru care vin cu două invitaţii pentru piesa despre care v-am povestit anterior. Prima persoană care-mi răspunde într-un comentariu la întrebarea “De ce ar trebui să ne uităm din când în când telefoanele acasă?” capătă invitaţiile promise.

Aşadar, să vină răspunsul!

P.S. Nu, nu puteţi să vă sunaţi un prieten pentru a răspunde la această întrebare. 😛
7
17
Apr

April 17, 2013 This post was written by Eliza Vaş Categories: Cele 7 arte Tagged with: filarmonica • Matei Visniec • oradea • spectacol de teatru • teatru absurd
7 comments
7 Responses to “Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!”

pentru ca e lipsa de bun-simt sa sune in timpul spectacolului

Da…tocmai ce am citit o postare de-a doamnei Oana Pellea în legătură cu telefoanele care sunau insistent în timpul spectacolelor…

Diana, te rog să-mi dai un mesaj pe [email protected] în care să-mi laşi numele tău complet şi numărul de telefon.

Ca sa vedem ce se mai intampla in jurul nostru, sa savuram, sa admiram, sa zambim celor din jur 🙂

🙁 ( iui, am raspuns la diferenta de 4 minute fata de Diana… Si imi doream asa mult o invitatie!!

Eh, data viitoare o fi cu noroc. 😀

Ca sa vedem daca mai putem trai fara telefon mobil:)….cel putin o zi…:)

Putem , cu siguranţă. Eu am trăit 5 săptămâni fără unul şi a fost grozav.