30 de lucruri pe care le-am învăţat făcând voluntariat

Unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vieţii au directă legătură cu lumea voluntariatului. Din 2009 şi până în prezent am fost implicată în 5 echipe minunate (AIESEC Oradea, Oradea Toastmasters, Let’s Do It, Bihor!, Asociaţia Young Initiative şi UN Youth Association of Romania – Cluj Branch). Dat fiind că în această lună s-au împlinit 3 ani de când fac parte din Asociaţia Young Initiative, m-am hotărât să-mi prezint experienţa de 1096 de zile în câteva rânduri. Bine, recunosc, am să vorbesc mai mult de câteva rânduri. Dar promit că nu vă veţi plictisi.

Totul a început într-o frumoasă zi de vară. Aplicasem pentru AYI, ONG bucureştean de altfel, şi aşteptam să primesc un răspuns. Când am deschis email-ul în care mi se spunea că am trecut în etapa ulterioară a selecţiei, mi-au cam tremurat genunchii. Urma să am un interviu telefonic (primul de acest fel) şi trebuia să conving persoana de la capătul firului că ar face o alegere bună dacă m-ar accepta. Îmi amintesc şi-acum că eram la mama la serviciu, iar domnul Motorola urma să sune în câteva minute. Am discutat vreme de 30 de minute cu persoana care mă intervieva şi am stabilit la sfârşit că voi primi un feedback respectiv răspunsul final. No’ acuma îmi rămânea să sper că n-am vorbit prea rar cu interlocutorul meu şi că i-a plăcut îndeajuns de mult de mine, astfel încât să mă ia în echipă. Peste oleacă de vreme a venit şi răspunsul oficial, iar odată cu începerea verii luam la braţe o nouă activitate de voluntariat, şi-anume redactor pentru Blogunteer.ro.

Pe 20 iunie 2011, am publicat primul articol care a fost scris la invitaţia primită din partea reprezentanţilor proiectului Ţara lui Andrei. Spuneam atunci că pentru mine voluntariatul reprezintă un mod de viaţă şi descriam lucrurile petrecute până la acel moment. Carevasăzică, nu bine intrasem în echipă şi deja publicam un articol pe blog-ul celui mai mare proiect de CSR din România.

Cum s-au întâmplat atât de multe în aceşti trei ani, spaţiul de “depozitare” al blogului nu ar fi suficient pentru a relata totul, aşa că am ales să punctez 30 de lucruri care mi s-au întâmplat în această perioadă. Aşadar, propun să deschidem împreună cutia amintirilor din ultimele 26 304 ore:

  1. Ştiu diferenţa dintre reportaj, relatare şi sinteză, chiar dacă n-am terminat Facultatea de Jurnalism;
  2. M-am împrietenit cu WordPress-ul atât de bine încât mi-am instalat singură tema pentru blog-ul personal de pe care vă scriu acum;
  3. Am învăţat cum să mă documentez înainte de realizarea unui interviu şi care sunt întrebările pe care ar trebui să le adresez;
  4. Nu întâmpin dificultăţi în a găsi titlul potrivit pentru un articol;
  5. Nu mai am nicio timiditate în a contacta personalităţi pentru a realiza interviuri;
  6. Cunosc în detaliu aspectele gestionării unui proiect online;
  7. M-am plimbat îndeajuns de mult cu Google Analytics, astfel încât să ştiu ce ar trebui să vreau de la el;
  8. Găsesc interesant realizarea unui interviu de recrutare şi cred că îmi place să fac asta;
  9. Am devenit şi mai atentă la corectitudinea materialelor scrise şi nu-mi ia mult timp să găsesc intrusul într-un enunţ;
  10. Pot să lucrez cu oameni pe care nu-i cunosc, adaptându-mă la cerinţele mediului online şi împrietenindu-mă în cele din urmă cu ei;
  11. Ştiu cum se foloseşte Huddle şi ce trebuie să faci cu Dropbox;
  12. La câte parteneriate media am încheiat, pot spune că intuiesc destul de uşor ce îşi doreşte cealaltă parte contractuală;
  13. Mi-am îmbunătăţit cunoştinţele despre sectorul non-profit, participând la 3 cursuri de formare, unul Erasmus+ şi două Tineret în Acţiune;
  14. Am învăţat cum se scrie o propunere de finanţare pentru a organiza un schimb de tineri;
  15. Am aflat ce înseamnă să participi la un târg de organizaţii non-guvernamentale şi să organizezi promovarea propriului stand;
  16. Mi-am format o opinie argumentată despre Elveţia, după ce am participat la un training în Geneva despre sistemul ONU;
  17. Mi-am dat seama că e nepotrivit să te abţii de la vot când ceilalţi te-au votat în unanimitate pentru a fi membru în Consiliul Director;
  18. I-am învăţat pe colegii mei bucureşteni cum se spune un “No” cu accent ardelenesc;
  19. Am văzut cum arată un centru pentru copii abandonaţi şi mi-am petrecut drumul către metrou suspinând, gândindu-mă la cei care fac voluntariat acolo;
  20. Mi-am petrecut ore întregi vorbind la telefon cu colegii mei şi niciodată nu l-am considerat timp pierdut;
  21. Am primit un talisman norocos de la una dintre colegele pasionate de cultura mexicană, pe care l-am dus cu mine în Ungaria;
  22. Am învăţat că imposibilul nu există drept pentru care un blog de voluntariat a fost partener media al Festivalului George Enescu;
  23. Am descoperit că de fiecare dată când vei spune că nu mai vrei să continui, fiindcă ai întâmpinat dificultăţi, în spatele tău va sta un lider care îţi va spune că ai fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat proiectului respectiv şi te va ajuta să găseşti noi orizonturi;
  24. Am plecat în Slovenia cu trenul şi nu m-am rătăcit;
  25. Mi-am îmbunătăţit nivelul de limbă engleză, intrând în contact cu diverse organizaţii europene;
  26. Am primit un dar de Moş Nicolae cu mesajul “Every penguin should have a human as friend. You are one of the best I’ve ever known.” şi o felicitare de Crăciun cu mesajul “Dragă Eliza, îţi doresc să ai parte de un Crăciun deosebit alături de familie şi prieteni şi în 2014 să poţi atinge cât mai multe inimi cu generozitatea şi capacitatea ta unică de a-i iubi şi ajuta pe toţi din jurul tău.” de la colegii mei;
  27. Am dansat de bucurie de fiecare dată când am primit o veste în legătură cu activităţile mele şi n-au fost puţine acele momente;
  28. O colegă din Asociaţie m-a ajutat să pregătesc o surpriză pentru ziua unei prietene din Bucureşti, ducându-i un tort din partea mea;
  29. Am scris o povestioară pentru fetiţa unei colege de-a mele şi-am avut apoi ocazia de-a ne juca împreună;
  30. Am putut să spun în cadrul unui eveniment de aderare a Asociaţiei că “sunt Eliza din Oradea, locuiesc în Cluj-Napoca, iar Asociaţia pe care o reprezint e din Bucureşti” şi să afirm în felul acesta că sunt puţin de peste tot din România mea dragă.

Cu rucsacul în Germania

Pe data de 13 iunie trebuia să fiu prezentă la un soi de conferinţă în Dortmund, Germania. Dat fiind că urma să călătoresc din Budapesta sau Cluj-Napoca (la momentul cumpărării biletului mă aflam încă în Ungaria), am ales varianta cea mai convenabilă şi-anume Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” (vă daţi seama, cu siguranţă, din ce ţară). Am găsit un bilet convenabil dus-întors, care a costat 408 lei (l-am cumpărat cu o lună înainte), dar fiindcă pentru bagejele de cală se plăteşte o sumă suplimentară, am ales varianta bagajului de mână mic (adică un rucsac de laptop). Condiţiile WizzAir spun că dimensiunea maximă a bagajului mic de mână trebuie să fie 25x42x32. Despre rucsac, vă povestesc imediat mai multe.

Înainte, aş dori să vă spun cum puteţi ajunge de la gară la aeroport, în Cluj-Napoca. Aveţi două variante la dispoziţie, şi-anume autobuzul 5 care pleacă chiar din staţia de lângă Gară sau autobuzul 8, care pleacă din Piaţa Mihai Viteazul (staţia este vis-a-vis de Cinema Florin Piersic). Preţul unui bilet cu două călătorii este de 4 lei, iar călătoria până la aeroport durează aproximativ 30 de minute.

La aeroport, aproape de intrarea principală se află terminalul “Sosiri”, iar dacă o luaţi în dreapta (mergând tot în faţă), daţi de terminalul “Plecări”. În cazul care alegeţi WizzAir, vă recomand să faceţi Check-In pe Internet, deoarece este gratis şi nu trebuie să plătiţi o taxă suplimentară. Cu permisul de îmbarcare se trece prin secţiunea “Security Check”, unde se efectuează controlul de securitate. Ce e important de ştiut atunci când călătoriţi cu rucsacul e că nu aveţi voie să transportaţi substanţe lichide care se află în recipiente mai mari de 100 de ml (fără să depăşească 1 l în total). Aşadar, luaţi-vă la revedere de la şamponul aflat în recipient de 250 ml, fiindcă va fi aruncat.

Pentru a preveni acest fapt, am fost înainte la magazinul DM din Oradea, care are printre altele şi un raft cu produse de călătorie, însemnând diverse cosmetice în recipiente mici. Mi-am achiziţionat următoarele lucruri: deodorant Nivea 35 ml, gel de duş Nivea 50 ml, pastă de dinţi Balea 20 ml, cremă pentru faţă Balea 15 ml, cremă pentru călcâie Balea, piaptăn mic şi perie de dinţi cu capac (de la raftul cu produse pentru copii). Cosmeticele au avut preţuri între 2 şi 4 lei, peria de dinţi a fost 8 lei, iar piaptănul 4 lei. În momentul în care vă faceţi bagajul, puneţi toate cosmeticele lichide într-o pungă transparentă, deoarece va trebui să le scoateţi din rucsac la controlul de securitate. În cazul în care nu aveţi o pungă sau aţi uitat de ea, puteţi cumpăra din aeroport, la preţul de 1 leu. În cazul în care vă uitaţi cosmeticele acasă, puteţi cumpăra din avion un set de cosmetice Nivea, cu toate cele necesare şi cu limite de 100 de ml/bucată, la preţul de 12 euro.

Că veni vorba despre avion şi putem considera că am făcut îmbarcarea, am să vă spun că pe durata zborului există serviciul WizzCafé, prin intermediul căruia vă puteţi cumpăra produse alimentare şi/sau răcoritoare. Am răsfoit revista lor şi am descoperit următoarele preţuri: apă Dorna 0,5 l – 2 euro, sandviş – 4 euro (diverse sortimente), batoane de ciocolată Twix/Mars/KitKat – 1 euro şi alte cele. Eu mi-am cumpărat la revenire un sandviş cu caşcaval, dar n-a fost cea mai inspirată alegere. În orice caz, în cazul în care nu apucaţi să mâncaţi înainte şi n-aţi mai băut apă de ceva timp (nu uitaţi că la controlul de securitate nu aveţi voie să treceţi cu sticla de apă dacă depăşeşte 100 ml), aveţi nişte opţiuni de luat în seamă.

Ajunsă în Dortmund, am luat autobuzul care a pornit la fix (15:00) pentru a merge până la Staţia Centrală (Dortmund Central Station). Preţul unui bilet este de 7,5 euro, iar călătoria durează aproximativ 30 de minute. La staţia respectivă se află şi gara Dortmund, precum şi liniile de metrou, respectiv alte linii de autobuz. De acolo, am purces către locul de cazare şi anume A&O Dortmund Hauptbahnhof, un hostel tare simpatic şi curat. Ţinând cont că m-am uitat înainte pe Internet la facilităţile pe care le oferă clienţilor, nu mi-am pus prosoape şi bine am făcut, deoarece se schimbă în fiecare zi. De la recepţie primeşti cartela de acces, există lift care te conduce la etajul la care eşti cazat, iar camerele sunt de mai multe persoane. Dat fiind că era un eveniment realizat pentru studenţi, am stat într-o cameră de 6 persoane, dar în final am fost doar 4 acolo, ceea a fost chiar OK. Am avut baie şi toaletă (încăperi separate) în cameră, veioză, cuier, iar lenjeria de pat am primit-o de la recepţie. De asemenea, prizele sunt în format european, aşa că nu vă trebuie adaptor. Aveam posibilitatea de a opta pentru internet wireless în cameră, dar cum costa 5 euro/zi, am stat în hol, la parter, unde era gratuit.

Pentru micul-dejun, am avut un soi de brăţară de hârtie, primită de la recepţie (pe care n-a verificat-o nimeni, în final) şi am putut să aleg dintr-o mare varietate de alimente în fiecare dimineaţă. Desigur, nelipsitul sandviş cu caşcaval şi roşii a ieşit triumfător zilnic.

În ceea ce priveşte oraşul, pot spune că se vede că face parte dintr-o zonă industrializată. Nu m-a impresionat deloc (eu sunt o mare fană a oraşelor istorice, cu o arhitectură deosebită), dar am apreciat verdeaţa care exista la tot pasul, organizarea facilităţilor, precum şi cele două restaurante/localuri pe care le-am încercat. Cum duminica este totul închis, am rămas doar cu suvenirurile achiziţionate de la recepţia hostelului, dar am mai reuşit să cumpăr o cutiuţă de ciocolată din Duty-Free.

Pot spune că un lucru care mi-a plăcut foarte mult la acest oraş, îl reprezintă campusul universitar. Sunt mai multe universităţi în acelaşi loc, se întinde pe o suprafaţă foarte mare (chiar există un soi de telecabină care face legătura între campusuri), iar instituţia care ne-a găzduit pe noi are Facultatea de Ştiinţe Aplicate (un profil foarte practic care conduce la o mare rată de angajabilitate ulterior).

La amiază am părăsit şi hostelul cu pricina (trebuie să spun încă o dată cât de curat era) şi ne-am îndreptat către staţia de autobuz, dar acolo ne-am întâlnit cu nişte persoane care ne-au propus să mergem cu taxiul. A fost o alegere inspirată ţinând cont de faptul că drumul până la aeroport costă 6 euro/persoană (într-o maşină pentru 5 clienţi), ceea ce înseamnă cu 1,5 euro mai puţin faţă de biletul de autobuz. Plus că am ajuns şi mai repede şi s-a dovedit un lucru bun, ţinând cont de coada care s-a format la Security Check. Într-un final, am reuşit să trecem şi de această etapă (estimez că am petrecut cam 20 de minute aşteptând), iar la control mi-am aşezat în tavă lucrurile separat după cum urmează: rucsacul, cureaua, ceasul, punga cu cosmetice, telefonul şi documentele de călătorie.

În Dortmund sunt 12 porţi de îmbarcare din câte am văzut eu, iar avionul nostru pleca de poarta 0. Dat fiind că am mai avut puţin timp liber la dispoziţie, ne-am plimbat pe la Duty-Free şi am studiat oferta. Aş spune că suvenirurile pe care le poţi cumpăra se află într-o varietate limitată, există un automat care personalizează diverse obiecte cu însemnele echipei Borussia Dortmund (aviz amatorilor de fotbal) şi că parfumurile/produsele alcoolice sunt destul de multe.

După acest popas, am plecat către poarta de îmbarcare şi la scurt timp am urcat în avion. Îmi place faptul că în avioanele WizzAir nu ai un loc predefinit şi te poţi aşeza unde vrei tu (cu excepţia primelor 3 rânduri şi a locurilor aflate pe rândurile 12-13 care au confort sporit şi pentru care trebuie să achiţi o taxă suplimentară). Contrar celor spuse de alţii, personalul aeronavei a fost unul politicos şi nu au existat momente care să pună la îndoială calitatea serviciilor oferite. Cu toate acestea, în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva, nu-mi place că nu există o adresă de email pentru reclamaţii şi li te poţi adresa doar utilizând un număr de telefon, pentru care taxa nu e chiar mică.

Acestea fiind spuse, mai îmi rămâne să vă spun că în rucscul pe care l-am purtat pentru cele 3 zile, aveam următoarele lucruri: o pereche de pantaloni, o fustă, un maiou, o bluză, un jerseu, o cămaşă, lenjerie de corp, pijama, un paion, papuci de casă, o lanternă (cei care mă cunosc mai bine, ştiu de ce), încărcător pentru telefon, trusa de cosmetice, etuiul cu ochelari, o poşetă mică şi documentele, respectiv portofelul.

După această experienţă cred că atunci când va fi vorba de călătorii pe termen scurt am să aleg tot varianta rucsacului, deoarece, în trecut mi s-a întâmplat de multe ori să duc anumite lucruri cu mine pe care nu le-am folosit şi care ar fi putut foarte bine să rămână acasă. E drept, nu am avut laptop-ul, dar m-am descurcat foarte bine şi fără dânsul.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez călătorie plăcută dacă mergeţi şi voi cu rucsacul undeva, iar dacă aveţi întrebări suplimentare în legătură cu ceea ce am scris, vă invit cu mare drag să le adresaţi.