Aneliesse în prima zi de lucru

5 lei, nervi, stres, draci, şi puţin tupeu. De astea am avut nevoie ca totul să iasă bine.

Mă trezesc la 05:30 ca să am timp să mă îmbrac şamd, să nu cumva să scap autobuzul.La 06:10 plec de acasă. Ajung în vreo 10 minute în staţie unde urma să îmi vină autobuzul la 06:35.Şi stau, stau, trece un autobuz, nu-i bun, e de la altă firmă.

Picking From The Money Tree --- Image by © Images.com/Corbis

Mai trece un autobuz, nexam, nici ăsta nu e bun. Şi cam aşa au trecut vreo 10 autobuze, dacă nu mai multe, şi autobuzul meu nicăieri!Se face ora 07:00. La ora aia deja trebuia să fiu la lucru. Lavi nicăieri!

Într-un final, iau un alt autobuz care mergea tot în zona aia.
Ajung în zona aia, toţi angajaţii intrau înăuntru, numai eu plecam mai departe pe jos în semi-întuneric, ceaţă şi un frig de îmi tăia obrajii.

Mă uit spre firma unde trebuia eu să ajung, şi văd numai tiruri, camioane, autobuze şi n’şpe mii de maşini. Ţin să precizez că nu era chiar aşa aproape firma încât să o iau lipa-lipa până acolo. Nicidecum să merg pe marginea drumului (că trotuar nu era), doar drum ticsit de maşini.

Fac comandă la un taxi, (aveam 5 lei în portofel).
Apoi văd un taxi în parcare, îl iau pe ăla, nu am mai aşteptat după celălalt.Îl întreb pe şofer (până la firma X ajung 5 lei?). Se uită şoferul la mine şi îmi spune să stau liniştită că o să îmi ajungă banii.

Ajung la firmă la 07:20, toată lumea lucra numa Lavi ajunge mai târziu.Intru ca la mine acasă, văd un tip şi îl iau de mânecă şi îi spun:

”Tu stai cu mine până îmi rezolv treaba. Sunt nouă aici, tre să îmi spui unde să îmi pun hainele. Cum scanez cardul, ce şefă am şi unde mi-e locul de lucru.”.

Se uită tipu ăla la mine, face ce îi zic, îmi arată şi unde să pun hainele. Stă cu mine, îmi pun halatul, îl pun să ţină de geantă şi de geacă de vreo 2 ori, mă duce la şefa, apoi vine cu mine să scanez un card, mă duce înapoi prin secţie şi mă duce la locul meu de muncă.M-am pus pe treabă şi totul e ok. Chiar îmi place. Vedem mai târziu ce va fi.

Cam aşa a fost prima mea zi de lucru. Poate pentru unii neinteresantă, dar dacă eraţi o muscă sau ceva să mă fi văzut, râdeaţi bine de dimineaţă. (pentru cei ce citesc de dimineaţă acest articol).Mi-am făcut timp şi de voi, mi-am făcut timp să povestesc prima mea zi de lucru.

O zi bună să aveţi în continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *