Ce sentiment ai când citeşti o carte?

Azi (adică ieri, că deja a trecut de ora 24:00) a trebuit să răspund la nişte întrebări legate de cărţi, cu scopul de ajuta o amică să-şi pregătească un proiect pentru facultate. Recunosc că mi-au dat mult de gândit, drept pentru care încă reflectez asupra răspunsurilor pe care le-am dat. Când trebuie să vorbeşti despre cărţi şi să faci o antiteză vechi-nou, imposibil să rămâi impasibil.

Am fost întrebată de sentimentul pe care îl am când ţin o carte în mână. Îmi este destul de greu să mă pronunţ asupra amalgamului de trăiri, dar într-un singur cuvânt, aş spune că sunt fericită. Îmi place să adulmec cartea, să-i simt mirosul, să-mi plimb degetele pe filele ei, să o ţin în mâini, s-o închid şi apoi s-o deschid iar, să urmăresc cu privirea cuvintele şi apoi să picure o lacrimă pe cotor…

Puţine au fost cărţile de beletristică pe care le-am citit şi care nu mi-au provocat nicio emoţie. Îmi amintesc că prin clasa a VI-a, aveam eu de citit în vacanţa de vară vreo 20 de cărţi şi m-am tot dus la bibliotecă la fiecare două săptămâni pentru a-mi mai face provizii. Într-o zi, am fost atât de prinsă de ceea ce am citit, încât am uitat de tot. Nu mi-a fost foame, nu mi-a fost sete, nu mi-a fost somn, n-am ştiut ce trebăluieşte bunica prin casă. Eram doar eu, cartea şi canapeaua. Nu m-am oprit decât după ce am terminat primele 200 de pagini. Era prima carte pe care o terminam în ziua în care am început-o şi nu pot folosi îndeajunse cuvinte din vocabular pentru a dezvălui ce sentimente mă învăluiau.

Aş spune că a fost asemenea unei monede. Pe de o parte, eram încântată de realizare, de faptul că am citit pe nerăsuflate pentru a-i afla sfârşitul. Pe de altă parte, eram foarte tristă că a trebuit să închid cartea şi nu mai era nimic de aflat. De acum, ştiam tot ce a vrut să spună autorul. N-am să mai stau în suspans, n-am să mai sufăr alături de personaje şi nici n-am să mai scrâşnesc din dinţi atunci când nu-mi va plăcea purtarea unui personaj. Cunoşteam finalul…iar acesta e cel mai rău lucru din cariera unui cititor.

Reversul medaliei e dat de celelalte cărţi. Alte poveşti de aflat, alte personaje care mă vor lua de mână de îndată ce am să trec de primele pagini şi alte călătorii spre necunoscut. Mi se pare de-a dreptul fascinant să ţii o carte în mână. Nu doar că se comportă asemenea celui mai bun sfetnic, pentru că nu te va contrazice niciodată, dar parcă are mereu impregnantă o doză de mister. Niciodată nu ştii ce va fi la capătul celălalt. Ştii doar că trebuie să parcurgi vieţi întregi pentru a ajunge la deznodământ. Şi de cele mai multe ori, e de-a dreptul sublim.

Eu vă spun sincer că mi-e frică de momentul în care nu vor mai fi cărţi tipărite. De-aş avea toţi banii din lume, probabil că aş achiziţiona toate cărţile din lume. Doar pentru a şti că le vor rămâne mai departe generaţiilor viitoare. Oricât de mult ar înainta tehnologia, nu ar trebui niciodată să ne dezicem de plăcerea de a rezona cu o carte. Paradoxul e că niciuna dintre ele nu vorbeşte, dar toate transmit un mesaj.

Iar solul din mine vă spune că azi doresc să ne vedem la ediţia din ianuarie a “Schimb de Cărţi“. De la ora 16:00, în Stage, sunteţi aşteptaţi să vă împrieteniţi cu o carte şi s-o luaţi acasă la braţ. Deşi s-ar putea să vă ia ea de mână mai repede decât aţi crede.

Pe azi, aşadar!