Fiecare ar trebui să aibă o Bianca în viaţa sa

Ne ştiam de prin gimnaziu, dar în afara dăţilor în care venea prin clasa mea, nu aş putea spune că am interacţionat într-un fel sau altul. Mă amuzam de modul în care o alintau colegii mei şi ne mai salutam la ieşirea/intrarea din sala de clasă. Nu-mi imaginam la vremea respectivă ce se va întâmpla mai târziu. Soarta a făcut ca în liceu să fim colege, iar situaţia dintre noi să se schimbe aproape la 180 de grade.

Timp de doi ani de zile, n-aş putea spune că am fost mai mult decât colege de clasă. Nu găseam la vremea respectivă puncte comune şi din acest considerent nu mă gândeam să depăşesc bariera instituţională. În schimb, mă apropiasem destul de mult de prietena ei cea mai bună, iar acest fel am intrat şi în vizorul domnişoarei din discuţie. Desigur, a fost destul de greu să-i explic la început că n-am de gând să-i fur prietena, fiindcă ea e o fire puţin mai posesivă, iar eu doar încercam să-mi fac noi prieteni în şcoală. Timpul a fost cel mai bun argument al meu şi oarecum de la starea de “opoziţie” în care se afla, am început să ne apropiem din ce în ce mai mult. Ţin minte momentul în care am ştiut că-mi este prietenă: avea un corn cu ciocolată, cumpărat în pauză, şi m-a invitat să servesc şi eu din el. Trebuie să ştiţi că Bianca nu-şi împarte cu oricine mâncarea şi oarecum mi-am dat seama că acea clipă reprezenta punctul 0 al prieteniei noastre.

Timpul a trecut, am început să fim mai apropiate şi s-o cunosc mult mai bine. Mi-am dat seama că toată impresia pe care mi-o lăsase în anii precedenţi nu reflecta cine era Bianca în realitate. Am descoperit un om care avea multe de oferit celorlalţi (mai puţin, mâncare), o persoană mult mai puternică decât spuneau aparenţele despre ea şi cel mai important, omul cu care astăzi împart o frumoasă relaţie de prietenie.

Desigur că ar fi multe de spus despre cine este Bianca, dar dacă ar fi s-o caracterizez într-un singur enunţ, aş spune că e următoarea persoană: o să-ţi zică “Nu” la rugăminţile pe care le ai şi ar putea fi îndeplinite de către orice altă persoană, dar va spune mereu “Da” în momentul în care ştie că este persoana care te poata ajuta cel mai mult.

Mi-e drag de felul în care povesteşte despre şcoală, despre păţaniile ei cu copiii, despre felul în care se raportează la viaţă, îmi place că este un om chibzuit, că are grijă să fie mereu prezentă când prietenii ei au nevoie de ea, că nu renunţă niciodată la ceea ce crede şi că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru dorinţele sale.

Bianca mea face parte dintre puţinii prieteni pe care pot să-i număr pe degetele de la o mână şi despre care ştiu că indiferent de locul în care voi fi de-acum în 10 ani, ne vom întâlni şi vom discuta cu acelaşi entuziasm, fără să ne dăm seama că a trecut timpul. Bianca mea este persoana care a stat să-mi aranjeze părul în seara banchetului de absolvire. Bianca mea e omul care s-a asigurat să am o veioză sau o sursă de lumină de fiecare dată când am dormit la ea. Bianca mea e frumoasă şi inteligentă. Bianca mea este omul pentru care Oradea a rămas neschimbată.

De aceea, dacă astăzi ar trebui să fac o recomandare de angajare pentru poziţia de “prietenă de suflet”, aş alege-o pe Bianca mea. Bianca mea îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, aşa că nu-mi rămâne să spun decât:

La mulţi ani, Biutzaki!

Cum am devenit protestatar?

Fiind din Ardeal, sunt o persoană tare paşnică şi mereu mă gândesc că dialogul este cheia pentru rezolvarea oricărui conflict. Numai că vine o vreme, când locul în care ai crescut este în pericol şi atunci îţi spui că nu poţi să adopţi o poziţie relaxată de cetăţean oripilat de ceea ce se întâmplă.

Anul trecut, cam pe vremea asta, citeam primul articol despre gazele de şist pe blog-ul lui Flavius Bunoiu şi recunosc că mi s-a întors stomacul pe dos când am văzut ce înseamnă toată această tărăşenie economică. Doar că infantila de mine a gândit că poate exagerează şi n-au cum să ni se întâmple asemenea lucruri nouă. Prezumţia a fost asemănătoare celei în care zici că n-ai cum să te îmbolnăveşti tu de gripă dacă ai mâncat toată iarna portocale.

Dar iată că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Pe parcursul anului trecut, am mai lecturat câteva publicaţii de ştiri care tratau subiectul, dar nici atunci n-am fost pe deplin convinsă că zona din care provin ar putea fi vreodată afectată de “dinţii exploatatorilor”. La sfârşitul anului trecut, situaţia devenea din ce în ce mai întunecată. Deja veştile despre exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică făceau înconjurul României.

La începutul acestui an, urma să aflu de pericolul grozav ce ne paşte, precum şi despre “actele de binefacere” ale înalt-luminaţilor noştri care s-au gândit să emită avize pentru studiile de fezabilitate necesare constatării perimetrelor ocupate de pungile cu gaze.

Acum, probabil că vă veţi întreba ce-i cu agitaţia care s-a creat în jurul acestui subiect. Am să explic foarte simplu ce înseamnă de fapt tot acest procedeu. Gazele de şist se găsesc în roci, la adâncimi foarte mari. Pentru a fi exploatate este necesară folosirea unei metode numită fracturare hidraulică. Ceea ce înseamnă următoarele: se forează vertical, apoi orizontal, la o adâncime cuprinsă între 3 şi 6 kilometri; se injectează circa 60 de milioane de litri de apă alături de un cocktail de substanţe deosebit de toxice. Tot procedeul se soldează cu eliminarea gazului de şist printr-o sondă, iar apa rămasă se depozitează în iazuri de decantare. Bineînţeles, că nu este vorba de substanţe prietenoase cu solul precum concentrat de budincă sau praf ilariant.

Apa utilizată în acest caz nu poate fi tratată ulterior şi folosită în alte scopuri. Prin urmare, în iazuri şi în sol va rămâne o apă impură, existând în acest fel un real pericol de a se infiltra în pânza freatică.

Ce pericole îl paşte pe săracul mediu în aceste condiţii?

contaminarea apei potabile şi a apelor subterane;
soluri toxice şi radioactive;
poluarea aerului;
cutremure şi alunecări de teren;
cancer şi alte boli pentru locuitorii de pe raza pungilor de gaze;
distrugerea florei şi a faunei;
distrugerea infrastructurii;
poluare fonică;

După cum vedeţi, nu este de glumit cu gazele de şist. Aşa că azi, m-am dus frumuşel să protestez în faţa prefecturii, după ce mă întorsesem de dimineaţă din Cluj, aterizasem pe la stomatolog în prealabil şi în cele din urmă, mi-am îndreptat paşii către Parcul Traian. Ce-i drept, am ajuns acasă cu picioarele îngheţate. Dar sunt fericită pentru că am putut să-mi susţin cauza.

Au fost în jur de 100 şi ceva de oameni, au venit reporteri de la diferite televiziuni, am dat şi un interviu pentru TVR1 şi am scandat “Un strigăt ecologist contra gazelor de şist” alături de amicii cu care am organizat Ziua Roşiei Montane în Cluj-Napoca.

Da, sunt ecologistă. Am protestat pentru a doua oară în viaţă. Şi aş mai face-o de oricâte ori ar fi nevoie pentru a fi sigură că moştenitorii mei vor respira cel puţin un aer la fel de curat ca mine şi nu vor fi puşi în poziţia de a-şi cumpăra teren pe lună pentru a-şi pregăti delocalizarea.

La un moment, Mihnea, un clujean venit la protest, a spus o chestie foarte inteligentă la adresa partidului politic care susţinea că a organizat manifestarea: “Nu partidul X trebuie să afime că a iniţiat evenimentul, ci trebuie să susţină că s-a alăturat oamenilor care militează pentru o cauză.”

Până data viitoare, când am să explic mai multe despre gazele de şist (şi plănuiesc să fac asta într-un articol riguros întocmit) vă invit să semnaţi petiţia şi să spuneţi “Nu” împotriva gazelor de şist.

Dan Dragoş – Dorim să-i facem pe străini să viziteze Oradea

Anul acesta se împlinesc 900 de ani de la prima menţionare istorică a minunatului oraş din care provin. Din 1113 datează documentul în care Oradea este atestată istoric. Cu o asemenea istorie la bord şi cu ample sentimente de mândrie, mi-este imposibil să nu evidenţiez prin cugetările mele scrise câte puţin din ceea ce face urbea de pe Criş să fie considerată cu adevărat fermecătoare.

Căci e imposibil să vizitezi o dată oraşul şi să nu-ţi doreşti să revii. Arhitectură deosebită, evenimente marcante, locuri speciale şi oameni frumoşi reprezintă sufletul acestei citadele. Drept pentru care, veţi descoperi pe parcursul acestui an motivele care mă fac să apreciez Oradea şi să vorbesc de fiecare dată despre ea cu cel mai mare ataşament. Astăzi, am să mă opresc la a vă vorbi despre doi prieteni, colecţionari de fotografii. Organizează al doilea vernisaj, ce are ca titlu “Oradea în perioada comunistă”.

Vă invit să aflaţi mai multe despre iniţiatori, Dan Dragoş şi Vasile Valcan, dar până atunci opriţi-vă paşii pe pagina de Facebook “Oradea în Imagini“, un proiect minunat, care a ajuns în luna februarie la 7000 de fani.

Cum a început activitatea de a colecţiona poze cu Oradea?

Proiectul “Oradea în imagini” a început din pasiunea pentru arta fotografică pe care o împărtăşim amândoi, din dorinţa de a promova oraşul nostru şi dorinţa de a-i cunoaşte istoria.

De unde aţi reuşit să faceţi rost de ele?

Putem spune că avem mai multe surse. Foarte multe poze vechi le-am găsit pe internet, pe diferite site-uri şi bloguri în mai multe limbi: română, maghiară, engleză chiar şi în germană. Am primit multe poze de la persoane care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru Oradea. O altă sursă a fost cumpararea de cărţi vechi în care apar imagini cu oraşul nostru şi chiar achiziţionarea de cărţi poştale.

Care este povestea celei mai vechi poze din colecţie?

Nu ştim cu exactitate care este cea mai veche poză, dar din comentariile orădenilor se pare că aceasta ar fi cea mai veche poză, datată aproximativ din anul 1890. Poza este realizată în Piaţa Sf. Ladislau, azi Piaţa Unirii.

La ce numãr aţi ajuns în prezent?

În total avem peste 1300 de poze.

Cum se vede Oradea în istorie, doar uitându-te la poze?

Oradea a fost şi este un oraş frumos şi unic cu o istorie milenară. Aceste fotografii au imortalizat istoria orasului şi au surprins locuri, momente şi sentimente unice. Doar uitându-te la imagini, ai ocazia să faci o călătorie virtuală prin istoria oraşului, construindu-ţi în acest fel o perspectivă nouă asupra urbei de pe malul Crişului Repede.

Ce trezeşte interesul unui fotograf de a imortaliza acelaşi loc în continuu?

Cred ca impactul timpului asupra acelui loc este un factor care trezeşte interesul fotografului. Acest loc, care este Oradea, îl poţi imortaliza la nesfârşit, deoarece este într-o continuă schimbare.

Cum de v-aţi hotărât să faceţi o expoziţie despre Oradea în perioada comunistă?

Am vrut să arătăm celor care nu au prins acea perioadă cât şi celor care au trăit în ea că Oradea a fost şi este un oraş frumos. Dorim cu această ocazie să le expunem celor mici cum arãta Oradea înainte ca ei să se nască, iar persoanelor mai în vârstă să le readucem aminte de copilărie. Istoria oraşului nu trebuie uitată, ea face parte din prezentul şi viitorul Oradiei.

Cum a fost Oradea în perioada comunistă?

Pentru noi care nu am prins perioada aceea, vazută din fotografii, Oradea era un oraş superb, mai verde decât azi şi mai curat. Ne spuneau persoane care au trăit în comunism că era un oraş liniştit, civilizat, iar orădenii circulau foarte mult pe jos.

În acest context, vom expune 22 de poze din diferite zone ale oraşului.

Care sunt detaliile expoziţiei?

Expoziţia va fi realizată cu ajutorul Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai”, iar imaginile vor fi expuse în filialele sale, după cum urmează:

4 februarie – 26 februarie – Filiala Decebal (B-dul Decebal, Nr. 17, Bl. C 86)

1 martie – 28 martie – Filiala Ioşia (Aleea Cazaban, Nr. 57, Bl. S 80)

1 aprilie – 25 aprilie – Filiala Dacia (B-dul Dacia, Nr 106, Bl. AN 5)

2 mai – 28 mai – Filiala Băile Felix (Lângă lacul cu nuferi)

De ce nu aţi înfiinţat o asociaţie culturală prin care să promovaţi ceea ce faceţi?

Poate cu timpul o să înfiinţăm o asociaţie, dar momentan suntem implicaţi în Asociaţia Ecoplanning.

Cum apreciaţi succesul pe care îl aveţi cu pagina de Facebook “Oradea în imagini” şi ce planuri aveţi în acest sens?

Sincer, nu ne-am aşteptat ca într-un an de zile (în 18 Februarie 2013 se face un an ) să ajungem aici, să organizăm o expoziţie foto itinerantă împreună cu Biblioteca Judeţeanã “Gheorghe Şincai”. E un sentiment plăcut când, persoane necunoscute, ne felicită şi ne mulţumesc pentru tot ce facem pentru Oradea, chiar şi mass-media şi bloggeri orădeni au scris articole despre proiectul “Oradea în Imagini”. Am fost plăcut surprinşi când am dat un interviu pentru un site din Bucureşti (www.autentici.ro), iar puţin mai târziu am fost invitaţi la RadioTransilvania.

Apropo, în ziua de Crăciun am primit un mesaj din Italia: “Mulţumim pentru pozele splendide de acasă, chiar ne este foarte dor de oraşul nostru, dar aceste poze ne ajută să trecem mai uşor peste aceste sentimente. Mulţumim. Sărbători fericite!” Oameni apreciază ce facem, iar noi suntem bucuroşi că le putem oferi aceste poze cu Oradea.

Planuri de viitor…Avem multe. Câteva din ele ar fi acestea: Dorim să facem un site, pentru că nu toţi au cont de Facebook. Vrem ca la vară să organizăm o expoziţie foto pe Corso. Dorim ca imaginile cu Oradea să ajungă cât mai departe, să-i facem pe străini să ne viziteze oraşul. Şi, nu în ultimul rând, să creştem comunitatea pe care am creat-o.

Cum se vede lumea prin obiectivul unui fotograf?

Viaţa este ca o călătorie în jurul lumii. Uneori lumea este deosebită, infinită, artistă, blândă, dar uneori lumea este rea, egoistă, tristă, dură. Toate aceste sentimente, momente, stări dorim să le suprindem, să le împărtăşim cu cei din jurul nostru. Everything has beauty, but not everyone sees it.

Mic-dejun cultural în Oradea

Rar mi-a fost dat să trăiesc zile ca şi cea de ieri. După un drum de 3 ore şi jumătate pe ruta Cluj-Napoca – Oradea, am avut privilegiul de a sta la aceeaşi masă cu dl. Ovidiu Lipan Ţândărică. Ce nu ştia dânsul la momentul acela e faptul că eu îi adoram muzica de când l-am ascultat prima dată la televizor. Şi asta se întâmpla pe la vreo 12 ani şi jumătate. Ani de-a rândul m-am uitat la concertele dumnealui şi visam cu a mea ureche afonă la momentul în care voi pune şi eu mânuţele pe două beţe de toboşar.

Prezentul m-a recompensat cu mult mai mult decât o simplă lecţie de bătut la tobe. Cu ocazia Toamnei Orădene, în calitate de blogger acreditat, am stat în faţa fenomenului muzical Ţăndărică şi am ascultat cu mare drag cele povestite de dânsul. Desigur, m-a atras îndeosebi aspectul cultural al spuselor sale, aşa că am să vă povestesc în câteva cuvinte impresiile mele din data de 13 octombrie 2012.

Frânturi de discuţie:

Dl. Ţăndărică s-a autodescris drept un “rocker din anii ’70“, făcând în acest fel trimitere la debutul său în lumea muzicii, alături de trupa românească Roşu&Negru;
Afirmăcă succesul îi este datorat crezului de la 14 ani: “Ştiam să fac ce alţii nu ştiau la vremea respectivă“; un adaos personal ar fi referitor la muzică făcută pe notele sufletului;
Prin apel la situaţia actuală, basistul a enunţat următoarele: “Democraţia nromânească va fi alta; noi avem în spirit o formă ciudată de a improviza.”;
Fiindcă a fost întrebat ce anume îi place să facă, invitatul de seamă al Toamnei Orădene ne-a spus că nu e asemenea oamenilor care se duc în fiecare zi la serviciu cu scopul de a ieşi la pensie;
Dezideratul său ar fi acela de a face un album fără să fie interesat de piaţă şi de comercialul care vinde; spune că ar avea un succes răsunător fiindcă ar fi bazat pe emoţia transmisă;
În ceea ce priveşte colaborarea cu trupa Bosquito, dl. Lipan-Ţăndărică ne-a spus că i-a ales  pe membrii acesteia deoarece simt rock-ul asemenea lui; e o trupă senzaţională alături de care are ocazia de a crea o energie benefică pentru muzica lor;
Ne-a vorbit puţin şi despre proiectul “Getica”, o lucrare de sinestezie pentru România, care se trăieşte în 7-8 note şi despre care a spus că-i este frică să nu se autodepăşească pe un ton oarecum autoironic;
S-a implicat şi alte forme de colaborare, dintre care una de mare succes la Columbia University din SUA, unde a cântat alături de Marius Mihalache; o alăturare a celor doi nu poate decât să încânte auzul uman
Am aflat că doreşte să pregătească un spectacol de anvergură pentru România, dar la un nivel cultural ridicat, cu care să rămână în istorie; autorităţile în cauză ar trebui să se sesizeze şi să-i ofere tot sprijinul de rigoare;
Discuţia dintre invitat şi bloggeri s-a întrerupt la un moment dat din pricina unui telefon; dl. Ţăndărică l-a încheiat folosind replica “Sunt în mijlocul unei discuţii cu prietenii aici.“

Inima mea a crescut în volum de cel puţin 3 ori când am auzit formularea “discuţii cu prietenii”. Eram acolo bloggeri, orădeni veniţi să-l vadă îndeaproape şi ne-a numit prieteni.

În final, nu pot decât să mă declar mândră şi în acelaşi timp recunoscătoare pentru faptul că am făcut parte din fenomenul cultural “Toamna Orădeană”. Organizatorii au făcut o treabă splendidă, bloggerii au folosit cele mai frumoase cuvinte la adresa festivalului, orădenii au fost prezenţi în fiecare zi la evenimente, iar partenerii au sprijinit demersurile Casei de Cultură a Municipiului.

Felicitări, Flavius Bunoiu!

Organizatori: Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Sponsori: Ciuc, Golden Brau, Siemens, Vandana, Farmacia 3, Organique, Total Clean, Proges, Graf.

Parteneri: Digi 24, Zile şi Nopţi, Magic FM, Crişana, Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihor Online, Erdely Online, Living In, Impero, Zelist Monitor, Window Pub, Dreamstudio, Utopium, The 4th Floor.

Maşina oficială: Mercedes prin ATP Exodus.

12 motive pentru a te iubi

Sunt unele locuri din această lume de un farmec aparte pentru simplul motiv că fac parte din noi. Acasă nu e doar spaţiul în care familia trăieşte zi de zi, ci reprezintă oraşul cu aleile pavate, principala pe care te rătăceşti uşor în negura vremurilor, un Criş străjuit de un pod al intelectualilor, un autobus 14 care te lasă la Universitate, iar următoarea staţie presupune întâlnirea cu veşnicia şi alte mici amintiri pe care le-ai acumulat într-un sertăraş al propriul suflet.

Aşa cum e firesc, în viaţa oricărei familii există o sumă de evenimente importante. În acest caz este vorba de ziua oraşului tău, cetatea imaginară în care copilăria, maturitatea şi bătrâneţea şi-au dat întâlnire sau urmează să facă acest lucru prin intermediul persoanei care citeşte aceste rânduri. Fie că eşti orădean sau nu, e imposibil să rămâi impasibil la o zi de naştere. Şi cum felicitările de rigoare nu se potrivesc contextului, o declaraţie de iubire le va înlocui, transmiţând în acest fel preţuirea celei care aşază aceste litere izvorâte din suflet.

Adevărul este, draga mea Oradie, că am început să te iubesc după ce am devenit ambasadoarea ta. Am fost asemenea peştelui care atunci când este scos din apă îşi dă seama că acolo este într-adevăr spaţiul său vital. Până atunci, trăia cu impresia că se află în locul potrivit şi atât. Ştii tu oare că eu sunt peştele tău? Deşi n-am locuit niciodată oficial în “apele” Crişului, mi-am petrecut mare parte din viaţă acolo: şcoală, facultate, serviciu, evenimente, teatru, film, prieteni, cumpărături, plimbări, conferinţe, evenimente şi cultură.

Permite-mi, aşadar, să-mi exprim preţuirea faţă de tine în 12 aspecte esenţiale ale devenirii tale în “veşnicul meu acasă”.:

Despre prima ta atestare istorică am auzit abia acum vreo 7 ani şi nu-mi imaginam că ai un trecut atât de îndepărtat; care oraş se mai poate lăuda cu anul 1113 în certificatul de naştere (istorică)?
“Naşul” unui bine-cunoscut cartier din Oradea este cel care a descris amănunţit invazia tătară, iar astăzi îi suntem recunoscători pentru amănuntele oferite;
A fost nevoie de un concurs de desen pentru a afla că ai reprezentat Meridianul 0 înainte ca acesta să fie stabilit la Greenwich;
Reprezinţi un centru al multiconfensionalului prin episcopiile găzduite în acest oraş; poate de aceea este atât de mare toleranţa mea faţă de popoarele străine;
Ai în numele tău vocalele de început şi de sfârşit ale prenumelui meu; mă gândesc că acesta e unul dintre cei mai puternici lianţi de ordin spiritual care există între noi, am început să exist aici şi voi continua asemenea;
Însăşi stema ta, compoziţie formată din Arhanghelul Mihail şi leul marchează firea orădenilor: sensibili, dar în acelaşi timp temerari. Dualitatea este la ea acasă când vine vorba despre simbolul orăşenesc şi tipul orădenilor;
De curând am aflat că a noastră filarmonică şi-a început activitatea sub bagheta lui Johann Haydn, fratele marelui compozitor Joseph Haydn, în anul 1760;
Revista “Familia” a fost un proiect inovativ al patronului spiritual Iosif Vulcan. Nu doar că poartă pe fâşia responsabilităţilor ghidajul liceul care m-a format, dar a lăsat unei Românii întregi o mare moştenire culturală.
Prima operaţie pe cord deschis din România a fost realizată de un orădean, doctor Ioan Pop de Popa;
Cred că sunt atât de pasionată de diplomaţie, fiindcă am avut un exemplu extraordinar de bune practici în persoana domnului Mircea Maliţa;
Aş afirma cu un soi de mândrie orădeană că tu ai fost oraşul ce a stat la baza Marii Unirii. Dacă aici s-a semnat Declaraţie de autodeterminare a românilor din Transilvania, înseamnă că am toate motivele pentru a întări cele menţionate anterior.
Te iubesc pentru tot ce eşti: fragilitate, curaj, poartă către vestul Europei, mix de culturi şi religii, spaţiu al bunăvoinţei, loc al hărniciei şi cupolă a educaţiei.

La mulţi ani, Oradea mea!

P.S. Mâine ne vedem pe viu şi petrecem împreună ultimele zile din frumoasa Toamnă Orădeană!

Îl cheamă Dan şi e campion naţional

În urmă cu vreo două săptămâni, un amic mă întreba pe Facebook dacă n-aş putea să popularizez o ştire despre un campion din Oradea. Ce-i drept, a folosit nişte formulări dragi mie şi mi-a captat repede interesul. Cum să nu promovez eu un concetăţean de-al meu, mai ales când e vorba de o persoană talentată care a ajuns în această poziţie datorită perseverenţei şi disciplinei pe care ţi-o impune sportul de performanţă?

Fără alte introduceri, am să vă las să-l descoperiţi pe Dan Blaj din următorul interviu. Enjoy it!

Când ai început să practici culturismul şi din ce motive ai ales acest sport şi nu altul?

Am început practicarea culturismului de pe vremea când eram la liceu, undeva în perioada de mijloc a ciclului liceal, inspirat și îndemnat fiind de tatal meu, care de asemenea în tinerețe a practicat acest sport cu rezultate remarcabile, însă doar ca hobby și nu pe plan competițional. Îmi aduc și acum aminte că am văzut ceva poze cu el, chiar de pe vremea aceea si am rămas impresionat de dezvoltarea sa fizică.

Antrenamentele le-am început acasă sub îndrumarea sa, având la dispoziție o halteră, două gantere și o bancă. Fiind începător progresele sunt mult mai rapide dacă ești consecvent și te ții de antrenamente. Astfel au apărut și rezultatele, de la o lună la alta câștigând în greutate, forță, începea să se contureze musculatura, eram mai energic etc. Mi-a plăcut ce am vazut  și am continuat. Probabil acesta este și principalul motiv pentru care am ales sportul acesta – plăcerea antrenamentelor, progresul, puterea de a-ți modela propriul corp după un ideal al tău și nu numai. Per total probabil de 7 ani practic acest sport și mai serios și fără întreruperi de 4 ani. Am mai cochetat și cu fotbalul o perioadă de timp în ciclul gimnazial și pe la începutul liceului, dar m-am decis să continuu cu școala și să rămân cu culturismul după ce am văzut cât de frumos îți poți modela propriul corp.

De ce anume ai avut nevoie pentru a face performanţă?

Puțin din toate – pasiune, dedicație, ambiție și disciplină, precum și de susținerea primită din partea familiei în primul rând și nu în ultimul rând a prietenilor și tuturor celor care m-au ajutat în pregătiri, de la simpla asistare la un exercițiu până la sprijin financiar și cu suplimente nutritive; se știu ei și le mulțumesc din plin, nu vreu să încep să-i enumăr și să uit pe cineva

Ce înseamnă un antrenament zilnic pentru tine şi cum te pregăteşti pentru concursuri?

Antrenamentul diferă în funcție de perioada de pregătire, care de asemenea e strâns legată și de alimentație. În afara sezonului competițional în perioada de acumulare, în general folosesc un program de antrenament cu exerciții mai puține, mișcări de bază, mai mult cu greutăți libere și volum mai redus de muncă.

În sezonul competițional care pentru mine începe undeva cu 2-3 luni înainte de concursurile efective, folosesc un volum mai mare și exerciții mai multe, cuprinzând atât cele de bază cât și cele de izolare, introducand de asemenea și exercițiile cardio. În pregatirea de anul acesta am inceput prima perioadă din pregatire cu doar 3 zile de antrenament pe săptămână (în care îmi antrenam tot corpul într-o zi, doar cu exerciții de bază), după 3 luni am trecut la 4 zile/ săptămână (în general cu câte 2 grupe musculare antrenate pe zi) și în cele 3 luni dinaintea perioadei cu concursuri am ajuns la 5 zile/ săptămână, unde pe lângă antrenamentul cu greutăți, am introdus și efortul aerobic. Indiferent de tipul de antrenament, atâta timp cât intensitatea e prezentă și acesta este adaptat scopului propus și alcătuit în funcție de tipologia și structura fiecăruia, munca depusă în sala de antrenament va da garantat rezultate, mână în mână, desigur cu o alimentație corespunzătoare.

Alimentația ziceam că e strâns legată de pregătire și cea mai importantă parte din ea o constituie asigurarea necesarului de proteine care refac, întrețin și cresc masa musculară. Carbohidrații și grăsimile variază în funcție de perioada de pregătire. Cantitatea de proteină în general rămâne constantă și chiar crește în perioada de definire.

Care sunt cele mai mari realizări pe care le-ai avut?

Cele mai mari realizări pe plan sportiv sunt cu siguranță rezultatele obținute anul acesta în competiții, iar pe plan profesional obținerea diplomei de inginer.

Cât de deschis e publicul orădean la un asemenea sport?

Publicul orădean are o largă deschidere spre acest sport, atât din perspectiva de simplu spectator, prin prezența unui concurs cu tradiție pe plan local, Trofeul Hercule, concurs cu caracter internațional, ajuns anul acesta la cea de a 35-a ediție, dar și din cea de practicant al sportului pentru sănătate și armonie trupească la numeroasele săli care se găsesc pe raza municipiului. În general în săli sunt abonați mai mult tinerii, dar își fac simțită prezența şi celelalte categorii de vârstă.

Ştiu orădenii că au un campion la culturism născut în oraşul lor?

Că știu sau nu, asta depinde de interesele fiecăruia legate de sport și de mediile de informare și furnizare de știri. După cum bine știm “sportul rege” ia de obicei prima pagina, deși de multe ori avem rezultate extraordinare ale sportivilor bihoreni din diverse ramuri sportive care sunt prea putin menționate si mediatizate.

Ce fel de competiţii se desfăşoară la nivel/local/regional?

După cum am zis la nivel local avem un concurs cu tradiție, Trofeul Hercule, cu caracter internațional, ajuns in acest an la a 35-a ediție. Alte competiții în țară avem la Cluj, București, Timișoara, Reghin etc. unde există posibilitatea unui câștig financiar și nu în ultimul rând Campoionatul Național.

Cum reuşeşti să practici sportul natural şi să nu cazi în cealaltă extremă, a utilizării de stereoizi?

Aici ar fi cam suficiente două cuvinte – răbdare și perseverență. Prin combinarea inteligentă a unor antrenamente cu o alimentație corectă si odihnă în cel mai eficient mod pe care poți să îl gasești pentru tine ajungi la rezultate remarcabile , care să fie sănătoase și să persiste pe termen lung… dar numai incluzând in ecuație și cele două cuvinte.

Care este cel mai mare obiectiv din cariera ta de sportiv?

Se pare că am reușit să îl îndeplinesc cel de anul acesta  și anume câștigarea titlului de campion național la categoria 70 kg, deși a ieșit mult mai bine decat speram, sorții au fost de partea mea și am reușit să obțin și titlul de campion național absolut. Un obiectiv ar fi pur și simplu realizarea unui progres de la an la an și îmunătățirea formei, probabil și o participare în afara țării la concursuri și de ce nu și la Campionatele Europene.

Ce pasiuni mai ai în afară de acest sport?

În general îmi place mișcarea de orice fel, deci și alte sporturi ping-pong, fotbal, baschet, înot, dar și drumețiile alături de excursii, precum și unele activitați ce nu implică prea multă mișcare cum ar fi vizionarea de filme, jocurile PC, muzica şi din când în când lectura .

Cu ce te ocupi în viaţa de zi cu zi?

În viața de zi cu zi antrenamentele își au locul lor binemeritat, desigur în funcție de perioada de pregătire. În rest ocupat cu facultatea în timpul anului universitar, urmez o a doua specializare tot cu profil tehnic, și în timpul liber rămas lucrez ca și instructor fitness la o sală din oraș (Gym Mar Strong Perla ) şi/sau ca antrenor personal la aceeași sală sau la AthleticGym.

Care este cel mai frumos “cadou” pe care ţi l-a făcut sportul?

Nu pot să zic că am primit un singur “cadou” sau că am primit un cel mai frumos “cadou”. Unele dintre ele au fost desigur rezultatele de anul acesta pe plan competițional, dar mai important decat toate acestea este faptul că prin practicarea acestui sport ajungi să te cunoști pe tine la un alt nivel, cauți să iți descoperi limitele și să le depășești, să devii cea mai bună variantă a ta. Ceea ce te ajută să conștientizezi, să calci și să călătorești în lumea ta interioară, dar și cea exterioară; să te dezvolți pe toate planurile – fizic, psihic, social și probabil chiar și spiritual .

În loc de a încheia acest articol cu nişte cuvinte de laudă la adresa lui Dan, aş vrea să aruncaţi un ochi, doi sau 3 peste competiţiile la care a participat şi premiile pe care le-a obţinut:

Trofee culturism

2008

Campionat Naţional Juniori Zonal Cluj-Napoca 22.03.2008

Categoria 70 kg Juniori, Locul II
Campionat Naţional Juniori Alba Iulia 03.05.2008
Categoria 70 g Locul III
2009

Trofeul Hercule Oradea 03.10.2009
Categoria 70 kg Locul IV
Cupa României Oradea 03.10.2009
Categoria 70 kg Locul III

2010

Grand Prix ProNutrition Dej 26.09.2010
Categoria 70 kg Locul V
Trofeul Hercule Oradea 02.10.2010
Categoria 70 kg Locul II

2011

Krypta Trofea Gyor 2011
Categoria -85 kg Locul IV
Trofeul Hercule Oradea 08.10.2011
Categoria 70 kg Locul I

2012

Mister Oradea 02.06.2012
Open Masculin Locul I
Campionatul Naţional de Culturism Seniori Reghin 22.09.2012
Categoria 70 kg Locul I
Open Masculin Locul I – Campion Absolut Romania
Grand Prix ProNutrition 29.09.2012 – Cluj Napoca
Categoria 70 kg Locul I
Open Masculin Locul II

Trofee Power Lifting

2008

Triatlonul de Forţă Oradea 18.04.2008
Locul V Etapa Finală

2009

Triatlonul de Forţă Oradea
Categoria Începători Locul II

2010

Triatlonul de Forţă Oradea
Categoria Seniori Locul IV

2011

Triatlonul de Forţă Oradea
Categoria Seniori Locul II
Campionatul Naţional Juniori Powerlifting Alba Iulia 2011
Categoria 74kg
+ loc I, proba impins din culcat – 135kg;
+ loc III, indreptari – 175kg;
+ loc III, TOTAL – 480kg

Nu vă supăraţi, puteţi să-mi spuneţi şi mie unde stau?

Întrebarea din titlu e revelatoare pentru articolul de faţă. De când m-am mutat în Cluj, am început să iubesc Oradea mai mult ca oricând. Mai rar mă cuprindeau fiori când mă aflam pe peronul gării şi inspiram aerul ce se unduie duios pe Criş. Dar pe măsură ce mă întorc ACASĂ, sceneriile de acest tip sunt la ordinea cotidianului.

Ieri a fost o zi feerică. M-am întors pentru câteva ore cu scopul de a participa la şedinţa Oradea Toastmasters. Sunt membră de aproximativ un an şi jumătate, dar moment mai emoţionant decât cel de aseară n-am mai trăit nicicând. Spun asta, deoarece la finalul întâlnirii am primit un dar de suflet din partea colegilor mei: un tricou cu mesajul “I love Oradea Toastmasters!” şi pe măsură ce mă luptam cu mine însămi pentru a găsi cuvintele potrivite de mulţumire, mi-au venit în minte motivele pentru care pur şi simplu iubesc acest club de public speaking.

Cu permisiunea voastră, le voi înşirui aici:

Nu există critică; evaluarea persoanelor care au roluri se realizează sub formă de feedback;
Membrii nu sunt colegi, sunt prieteni care se sprijină reciproc în procesul de învăţare;
Găseşti întrebare pentru fiecare răspuns;
Mi-a intrat în reflex corijarea pauzelor şi a “ă-urilor” încât le atrag atenţia elevilor mei de fiecare dată când le folosesc;
Există profesionalism, cei care vin constant ştiu să-şi asume o responsabilitate;
Nu sunt interdicţii pentru nicio persoană care îşi doreşte să facă parte din echipa noastră;
Odată intrat în Toastmasters, îţi dai seama că nu faci parte doar dintr-o reţea locală de oameni cu aceleeaşi pasiuni;

Mai mult de atât, Toastmasters e locul în care te simţi mereu binevenit. Are o atmosferă caldă, te face să tânjeşti după şedinţele sale, să te gândeşti de la 160 de kilometri ce lucruri frumoase au mai pregătit colegii tăi şi să-ţi arunci lucrurile într-o geantă doar pentru a fi alături de un grup care îţi pune mereu un zâmbet pe faţă şi în suflet.

Cu toate că am stat doar o seară în compania oamenilor de care vă vorbesc, că am făcut dus-întors 6 ore, am aşteptat în gară noaptea fiindcă se anulase trenul cu care trebuia să mă întorc şi am avut ochii bulbucaţi azi, zic că a fost o zi pe gustul meu.

Orice merită atunci când crezi în ceva, iar eu cred în Oradea Toastmasters!

Fişa organizaţiei:

Tip: club de public speaking şi leadership

Nivel: internaţional:

Sediu Oradea: Start Business Center (subsol), str. Armatei Române

Şedinţa săptămânală: Marţi, ora 19:30 (durează aproximativ 1 oră şi 15 minute)

Se lansează postul Digi24 Oradea

IMG_1703Prin primăvară, circulau zvonuri că postul local TVS ar urma să se metamorfozeze şi să treacă la următoarea etapă. Ce-i drept, nu am fost niciodată o telespectatoare fidelă a canalului, dar îmi rămâneau ochii aţintiţi  asupra sticlei când găseam ceva interesant pentru propria-mi persoană.
Astăzi, am participat la o conferinţă de presă centrată pe deschiderea transmisiilor noii televiziuni: Digi24 Oradea.
Practic, echipa TVS rămâne la pupitre, redacţie şi în teren, iar începând de luni, 6 august 2012, ora 19:00, vom avea propriul canal de ştiri.
După 19 ani de TVS (nici acum nu ştiu ce înseamnă) trecem la un nou format: jurnale de ştiri şi emisiuni tematice. În cadrul întâlnirii de azi, am aflat că echipa numără 50 de persoane, se va pune accent pe ştirile utile şi nu există o tabără politică pe care s-o susţină. Ceea ce înseamnă, că drumul către echidistanţă ar trebui să fie deschis de luni.

Din culisele emisiunilor

Oana Mudura va prezenta jurnalele din prime-time (16:30, 18:30 şi ora 21:00).

Yvette Mîrza le va aduce informaţii proaspete orădenilor de la primele ore ale dimineţii.

Ana Maria Georgescu va fi prezentatoarea emisiunii “Turist acasă”, ce va rula în fiecare marţi seară şi va vorbi despre “poveşti neştiute ale orădenilor”. Prima apariţie din acest format va fi centrată pe istoria ghetoului din Oradea.

Bogdan Băcilă este responsabil de o emisiune despre piaţa forţei de muncă “Recrutat în Crişana” şi după cum afirmă moderatorul, să sperăm că rata şomajului va scădea în urma celor expuse.

Octavian Haragoş îşi continuă colaborarea cu Digi24 prin emisiunea “Vocile Bihorului”, un talkshow în stilul propriu. Din surse oficiale, am aflat că pregăteşte o surpriză pe care nu o vom afla decât dacă ne uităm la TV. Să vedem despre ce e vorba.

La pupitre, că se filmează!

Am aflat că va exista şi un program de internship-uri, vor fi deschise două astfel de poziţii (cu o durată de 2 luni), iar cei care sunteţi pasionaţi de jurnalism, muncă de teren, cercetare şi culegerea informaţiilor, vă sugerez să vă îndreptaţi paşii în această direcţie. E o echipă frumoasă, care debordează de energie şi sunt convinsă după cele prezentate astăzi că vor aduce un suflu nou şi valoros pe piaţa televiziunilor locale şi nu numai. Spun acest lucru, fiindcă se vor prezenta ştiri şi din judeţul Satu-Mare, iar transmisiunile vor fi făcute în full HD.

Prin urmare, vă invit să vă uitaţi luni seara la televizor, să urmăriţi jurnalul condus de Yvette şi să descoperaţi lucruri neştiute despre Oradea. Fiindcă micul nostru oraş ascunde mai multe surprize decât de putem imagina.

Vine toamna, bine-mi pare, în Oradea-i rost de sărbătoare!

Ce-i drept, mai avem 30 de zile până când frunzele vor începe să-şi schimbe culoarea, dar până atunci putem să trăim cu gândul la toamnă. Mie-mi place mult mai mult decât vara, când sunt temperaturi caniculare şi nu ştiu prin care cotlon al casei să mă ascund.
Desigur mai am un motiv bine-întemeiat care se numeşte “Toamna Orădeană”. Astăzi, 1 august 2012, a avut loc conferinţa de presă a organizatorilor acestui festival. Prima parte a fost dedicată anunţării câştigătorilor concursului de creaţie (dacă nu ştiaţi, a avut loc o competiţie grafică în spiritul comunicării “360 de grade”) , iar în partea a doua s-a anunţat programul oficial al acestei toamne.
Aşadar, lista activităţilor pe luna octombrie se conturează după următorul şablon:
1 octombrie 2012
Opera per sempre (Dirijor: Cristian Sandu, Regizor: Horia Balint)
Locaţie: Teatrul Regina Maria

2 octombrie 2012
Concert live Ada Milea şi Bobo Burlăcianu
Locaţie: Casa de Cultură (sala Arlus)
Notă: musai s-o ascultaţi pe Ada Milea. E de-a dreptul genială. Şi nu sunt vorbe goale
3 octombrie 2012
Show improvizaţie Obligo
Locaţie: Casa de Cultură (sala Arlus)
4 octombrie 2012
Concert live Trei Parale
Locaţie: Casa de Cultură (sala Arlus)
5 octombrie 2012
Concert jazz Guilty Lemon Blazzaj
Locaţie: Filarmonică
Notă: Am descoperit jazz-ul în urmă cu nişte ani şi treptat a devenit unul dintre genurile muzicale preferate. E încântător.

6 octombrie 2012
“Lumină lină” cu Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc
Locaţie: Filarmonică
Notă: Nu m-am dumirit încă dacă e spectacol de muzică sau teatru ori 2în1, dar combinaţia personalităţilor mă determină să merg cu ochii închişi.

7 octombrie 2012
Concert live: Gabriel Dorobanţu şi Gheorghe Gheorghiu
Locaţie: Filarmonică
Notă: Un bun eveniment pentru o ieşire mamă-fiică.

8 octombrie 2012
Spectacol “Carmina Burana”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş
Locaţie: Casa de Cultură a Sindicatelor

9 octombrie 2012
Spectacol “Love stories” cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Diana Cavallioti
Locaţie: Casa de Cultură a Sindicatelor
Notă: Atenţie la ce-ţi doreşti că s-ar putea împlini. Eu chiar vroiam s-o cunosc pe dna. Morgenstern

10 octombrie 2012
Spectacol “Don Quijote”, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski
Locaţie: Casa de Cultură a Sindicatelor

11 octombrie 2012
Concert: Partizan, Kumm, Les Elephants Bizaarres, Polter Guys
Locaţie: Parcul 1 Decembrie

12 octombrie 2012
Concert: Vama, Direcţia 5, Ana-Maria Georgescu, Vivere
Locaţie: Parcul 1 Decembrie

13 octombrie 2012
Concert: Ovidiu Lipan Ţăndărică, Meda Music, Red Wine şi Bosquito
Locaţie: Parcul 1 Decembrie
Notă: Pe nenea Ţăndărică de când vroiam să-l aud live. Sper.

14 octombrie 2012
Concert: Fanfara Filadelfia, Fanfara Tulca Ansamblul Crişana, Ansamblul Bihorul, Maria Ciobanu, Oana Lianu
Locaţie: Parcul 1 Decembrie

Se anunţă 14 zile de voie bună, în care va ploua abundent cu note muzicale, replici inteligente, spectacole reuşite, iar la final vom putea spune într-un glas “La mulţi ani, Oradea”. Cum mai avem până atunci încă două luni, zic să vă uitaţi pe site-ul www.toamnaoradeana.com pentru a fi la curent cu noutăţile, dar şi fiindcă e atât de colooooooooorat.

Oradea în amintiri, o poveste fără backspace

Cele mai bune poveşti se spun cu ajutorul a două intrumente: foaia şi pixul. Nu poţi scrie imediat ceea ce gândeşti fiindcă nu există un buton de ‘backspace’ care să şteargă urmele. În felul acesta, eşti nevoit să porneşti o promenadă. Dar afli şi frânturi de amintiri. Care nu-ţi mai dau pace şi te determină să spui o poveste în care personajele îşi pierd locul central în naraţiune pentru a ridica pe piedestal un oraş.

Prima amintire pe care o am datează de prin 1998, când în urma agonisirii a 25000 de lei, am fost nevoită să iau o decizie. Copilul de atunci era pus în faţa faptului de a alege între o carte şi…un hotdog. Nefiind o citadină, fetiţa se bucura de fiecare dată când mama o ducea în oraş şi îi cumpăra ceva bun. Trecuseră câteva luni de la ultima vizită, iar omuleţul de 8 ani se gândea ce nevoie să-şi acopere: foamea pentru micile pofte ale copilăriei sau insaţietatea pentru lectură.

Raţiunea a învins, iar ‘Cuore, inimă de copil‘ vedea pentru prima dată lumina zilei, în afara bibliotecii. Tramvaie care scoteau sunete stridente, copii duşi de către părinţii lor în părculeţul din faţa liceului Ghibu, autobuse ancestrale ce făceau legătura dintre Oradea şi Băile 1 Mai păreau să-mi salute cartea din mers. Născută la maternitatea de aici, n-am lăsat să treacă mult timp până la marea întâlnire. Clasa a V-a, un drum cu 8 staţii de tramvai şi liceul Pedagogic au devenit curând atribute ale vieţii de adolescent. Treptat, am descoperit locuri care vorbeau de la sine.

Aflasem că prima menţionare istorică data din 1113, că Meridianul 0 s-a oprit în cetatea noastră înainte de plaiurile britanice, că Rimanoczy Kalman a fost arhitectul care şi-a pus iscusinţa în folosul argitecturii urbane, că al nostru teatru a fost construit în 8 luni, iar oraşul s-a format în jurul cartierului Olosig. Mă întreb cum vor sărbători urmaşii noştri un mileniu de atestare istorică. Cert e că în anul 2113, vor avea destule fotografii la dispoziţie pentru a-şi cunoaşte trecutul. Dacă o clădire sau un locşor se vor apleca sub negura timpului, vor exista dovezi ale efemerităţii.