Home
 

Cum am devenit protestatar?

Fiind din Ardeal, sunt o persoană tare paşnică şi mereu mă gândesc că dialogul este cheia pentru rezolvarea oricărui conflict. Numai că vine o vreme, când locul în care ai crescut este în pericol şi atunci îţi spui că nu poţi să adopţi o poziţie relaxată de cetăţean oripilat de ceea ce se întâmplă.

Anul trecut, cam pe vremea asta, citeam primul articol despre gazele de şist pe blog-ul lui Flavius Bunoiu şi recunosc că mi s-a întors stomacul pe dos când am văzut ce înseamnă toată această tărăşenie economică. Doar că infantila de mine a gândit că poate exagerează şi n-au cum să ni se întâmple asemenea lucruri nouă. Prezumţia a fost asemănătoare celei în care zici că n-ai cum să te îmbolnăveşti tu de gripă dacă ai mâncat toată iarna portocale.

Dar iată că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Pe parcursul anului trecut, am mai lecturat câteva publicaţii de ştiri care tratau subiectul, dar nici atunci n-am fost pe deplin convinsă că zona din care provin ar putea fi vreodată afectată de “dinţii exploatatorilor”. La sfârşitul anului trecut, situaţia devenea din ce în ce mai întunecată. Deja veştile despre exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică făceau înconjurul României.

La începutul acestui an, urma să aflu de pericolul grozav ce ne paşte, precum şi despre “actele de binefacere” ale înalt-luminaţilor noştri care s-au gândit să emită avize pentru studiile de fezabilitate necesare constatării perimetrelor ocupate de pungile cu gaze. 

Acum, probabil că vă veţi întreba ce-i cu agitaţia care s-a creat în jurul acestui subiect. Am să explic foarte simplu ce înseamnă de fapt tot acest procedeu. Gazele de şist se găsesc în roci, la adâncimi foarte mari. Pentru a fi exploatate este necesară folosirea unei metode numită fracturare hidraulică. Ceea ce înseamnă următoarele: se forează vertical, apoi orizontal, la o adâncime cuprinsă între 3 şi 6 kilometri; se injectează circa 60 de milioane de litri de apă alături de un cocktail de substanţe deosebit de toxice. Tot procedeul se soldează cu eliminarea gazului de şist printr-o sondă, iar apa rămasă se depozitează în iazuri de decantare. Bineînţeles, că nu este vorba de substanţe prietenoase cu solul precum concentrat de budincă sau praf ilariant.

Apa utilizată în acest caz nu poate fi tratată ulterior şi folosită în alte scopuri. Prin urmare, în iazuri şi în sol va rămâne o apă impură, existând în acest fel un real pericol de a se infiltra în pânza freatică.

Ce pericole îl paşte pe săracul mediu în aceste condiţii?

  • contaminarea apei potabile şi a apelor subterane;
  • soluri toxice şi radioactive;
  • poluarea aerului;
  • cutremure şi alunecări de teren; 
  • cancer şi alte boli pentru locuitorii de pe raza pungilor de gaze;
  • distrugerea florei şi a faunei;
  • distrugerea infrastructurii;
  • poluare fonică;

După cum vedeţi, nu este de glumit cu gazele de şist. Aşa că azi, m-am dus frumuşel să protestez în faţa prefecturii, după ce mă întorsesem de dimineaţă din Cluj, aterizasem pe la stomatolog în prealabil şi în cele din urmă, mi-am îndreptat paşii către Parcul Traian. Ce-i drept, am ajuns acasă cu picioarele îngheţate. Dar sunt fericită pentru că am putut să-mi susţin cauza.

Au fost în jur de 100 şi ceva de oameni, au venit reporteri de la diferite televiziuni, am dat şi un interviu pentru TVR1 şi am scandat “Un strigăt ecologist contra gazelor de şist” alături de amicii cu care am organizat Ziua Roşiei Montane în Cluj-Napoca.

Da, sunt ecologistă. Am protestat pentru a doua oară în viaţă. Şi aş mai face-o de oricâte ori ar fi nevoie pentru a fi sigură că moştenitorii mei vor respira cel puţin un aer la fel de curat ca mine şi nu vor fi puşi în poziţia de a-şi cumpăra teren pe lună pentru a-şi pregăti delocalizarea.

La un moment, Mihnea, un clujean venit la protest, a spus o chestie foarte inteligentă la adresa partidului politic care susţinea că a organizat manifestarea: “Nu partidul X trebuie să afime că a iniţiat evenimentul, ci trebuie să susţină că s-a alăturat oamenilor care militează pentru o cauză.”

Până data viitoare, când am să explic mai multe despre gazele de şist (şi plănuiesc să fac asta într-un articol riguros întocmit) vă invit să semnaţi petiţia şi să spuneţi “Nu” împotriva gazelor de şist.

Sursă foto. 

February 9, 2013 This post was written by Categories: La pas prin Oradea Tagged with:
No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed