Home
 

Deschiderea oficială a Asociaţiei Tineretul ONU din Cluj-Napoca

Pe data de 14 martie 2013, tinerii din Cluj-Napoca sunt invitaţi să participe la prezentarea Asociaţiei „Tineretul ONU” din Cluj-Napoca, cu începere de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, în sala de conferinţe „Ion Muşlea”.

Astfel, studenţii clujeni cu un real interes în domeniul de activitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite vor afla mai multe despre ceea ce înseamnă implicarea într-o asociaţie care promovează valorile celei mai mari organizaţii din lume. În deschiderea evenimentului, va lua cuvântul dl. Mihai Croitor, lect. dr. al Universităţii Babeş-Bolyai care va vorbi despre modul în care structurată organizaţia la nivel mondial, impactul pe care îl are asupra cetăţenilor din întreaga lume şi mijloacele prin care îşi face cunoscute obiectivele.

Preşedinta organizaţiei clujene, Octavia Domide, va susţine o prezentare despre Asociaţia Tineretul ONU din România (UN Youth Association of Romania)  în care va puncta aspecte precum: rolul asociaţiei la nivel naţional, modalităţile de implicare pentru studenţii români, proiectele în desfăşurare precum şi direcţiile stabilite pentru filiala clujeană.

În continuare, cei prezenţi în sală vor putea urmări mesajul video transmis de către doamna Simona Miculescu, Ambasador al Misiunii Permanente a României la ONU. Excelenţa Sa va evidenţia importanţa implicării tinerilor în misiunea  Organizaţiei Naţiunilor Unite precum şi rolul pe care studenţii îl au în ceea ce priveşte atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Un punct important îl constituie anunţarea procesului de recrutare. Practic, în perioada 14-25 martie, studenţii se pot înscrie în Asociaţia Tineretul ONU din Cluj-Napoca, prin trimiterea unui Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected] . În etapa următoare vor fi contactaţi pentru a lua parte la un interviu.

Printre evenimentele care urmează să fie organizate în următoarea perioadă se numără o dezbatere pe subiectul „2013 – United Nations International Year of Water Cooperation” (22 martie 2013), alături de o proiecţie de filme pe tema traficului de persoane, un concert caritabil planificat pentru luna aprilie şi o simulare ONU pentru elevii de liceu, realizată în perioada 1-2 aprilie în colaborare cu Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

March 14, 2013 This post was written by Categories: În căutarea Clujului Tagged with:
No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers