Aneliesse – blog de intamplari

După aproape un an de zile în Cluj-Napoca

August 9th, 2013

După un an care a trecut în pas alergător prin faţa mea, mă aşez frumuşel în faţa laptop-ului şi îmi dau seama că am timp să scriu ceea ce cred, ceea ce mi s-a întâmplat sau pur şi simplu ceea ce îmi vine acum în minte.

Anul trecut, pe 16 septembrie, mă mutam în Cluj-Napoca. Zic că a fost o decizie firească, fiindcă îmi doream tare tare mult să văd dacă mă pot descurca de una singură. Eu, fiinţa aceea care nu doarme în veci fără veioză, care n-a fost plecată de acasă mai mult de 3 săptămâni înainte şi care a stat mereu în sânul familiei deosebite pe care o are. Mi s-a părut la momentul respectiv că eram un soi de cutezător, varianta femină, care pleca să-şi încerce norocul în lume. Nu mi-am ales plaiuri îndepărtate, deşi visam în anul precedent cu ochii deschişi la Bucureşti.

Pe 17 septembrie, începeam să lucrez ca învăţătoare. Pentru prima dată, aveam să rămân un an de zile, alături de 17 copii. La început, mi-a fost atât de frică, încât îi urmăream peste tot pe unde se duceau. Aveam impresia că dacă nu sunt în spatele lor, vor comite o boacănă, şi-apoi eu am să trag ponoasele. Apoi am învăţat să am încredere în ei şi să-i privesc ca pe nişte adulţi în miniatură, care au anumite responsabilităţi.

Din septembrie şi până în iunie, ne-am întâlnit zi de zi cu mici excepţii. Luam autobusul 38 până în Cartierul Gruia şi acolo parcă începea o nouă poveste în fiecare dimineaţă. Sorbeam fiecare clipă petrecută în compania micuţilor şi mă întrebam cum voi reuşi să fiu un cadru didactic pe placul lor. Îmi doream să mă placă şi să vină cu drag la şcoală.

După ore, o luam alene pe strada mea preferată (Emil Racoviţă), numai pentru a mă bucura de arhitectura caselor. Îmi ziceam cu ochii deschişi că dacă vreodată voi alege să mă mut în Cluj, acela ar fi locul ideal în care mi-ar plăcea să stau. Locuinţe cu turnuri, cu balcoane ondulate şi cu grădini ce păreau să vorbească de la sine. Era un spectacol în sine plimbarea mea pe această stradă.

Când îmi dădeam seama că am petrecut mai mult timp decât trebuia pentru acest ritual, mă grăbeam în pas de raţă, către facultate. Mi-am dorit să nu pierd niciun curs, căci până la urmă, reprezenta motivul mutării mele în Cluj-Napoca. Nu zic că totul a fost extrem de facil, având în vedere că studiam în limba franceză, dar am apreciat şansa pe care am avut-o pentru a fi student al Universităţii Babeş-Bolyai.

Fără să-mi dau seama, învăţam cum e să stai la cămin, să te trezeşti în fiecare zi pentru a merge la serviciu, iar mai apoi să pleci la facultate. Bineînţeles, că nu mi-a fost de ajuns să fac doar aceste lucruri. Pasiunea de căpătâi nu m-a părăsit nici aici. Cu toate, că n-am mai reuşit să fiu membră a clubului Toastmasters (un concept pe care-l iubesc din suflet), am rămas fidelă Asociaţiei Young Initiative şi m-am implicat ulterior în Asociaţia Tineretul ONU din Cluj-Napoca.

Având un program foarte încărcat, plecând pe la 7:30 de acasă şi întorcându-mă la 21:00 uneori, am pierdut sentimentul de a avea o viaţă socială. E adevărat că mi-am făcut prieteni şi aici sau că am cunoscut oameni deosebiţi, dar nu pot să spun că m-am legat cu adevărat de un colectiv sau un altul. Ceea ce ar fi trebuit să însemne viaţă studenţească, s-a materializat prin câteva ieşiri ocazionale lunare. Nu mă plâng, deşi poate trebuia să fac mai mult în acest caz. Dar, ziua avea doar 24 de ore şi recunosc că într-un fel ţineam la statutul de de dascăl, iar în adâncul sufletului consideram că ieşitul la o petrecere zgomotoasă sau ipostaze mai ieşite din comun, nu prea mai sunt compatibile cu persoana actuală.

Nefiind o persoană intruzivă, am considerat de multe ori că cel mai potrivit lucru pe care-l pot face e acela de întreba pe cineva dacă are nevoie de ajutor. Nu ţineam nepărat să fim prieteni, să ieşim la bere ori să facem turul oraşului în pijamale. Cu siguranţă, puteam să fac mult mai mult decât am încercat. Cum spune bunica, mereu este loc de mai bine.

S-au întâmplat atât de multe lucruri în această perioadă şi m-am implicat în atât de multe activităţi, încât mi-am dat seama că la un moment dat devii dependent de lucrurile în care crezi. Degeaba ai vrea să spui “Nu” unei situaţii în care tu crezi că poţi face ceva. Contextul în sine te fură, fără drept de apel. Ajungi să fii prizonierul dictonului “N-am făcut destule!“. Iar atunci conştientizezi că se întâmplă de multe ori să uiţi de tine.

Şi te rostogoleşti în trecerea timpului, până când se face luna iulie. Încă mai ai de predat nişte lucrări şi apoi vei fi terminat cu o bună parte din sarcinile restante. Participi la o şcoală de vară şi când ajungi acasă îţi aduci aminte de ceea ce îţi spunea o participantă într-un mesaj: “When I first met you, I thought that you are not a sociable person, but after talking to you I changed my mind. […] I love you, you are very sociable, kind and nice girl.”

Stăteam în prima săptămână şi observam oamenii. Îmi place să fac asta, chiar şi acum după atâţia ani, în care credeam că mi-am depăşit accesele de timiditate. Cu toate că voluntariatul m-a ajutat teribil de mult să ies din cochilia în care stăteam în siguranţă, încă mai am nevoie uneori să mă (re)acomodez cu oamenii. Eu, copilul acela, care în fragedă pruncie îşi inventa jocuri acasă, căci nu avea decât un singur tovarăş de joacă.

Iar după aproape un an de zile, e momentul să-mi mut culcuşul acasă. Deja a devenit ciudat să folosesc acest termen. Am un acasă nu departe de Oradea, dar am un acasă, cu atâtea amintiri în Campusul Haşdeu. Până la începerea anului universitar, e momentul să mă ocup de proiectele restante care mi-au rămas, să învăţ cum se cuvine pentru măriri şi să mă pregătesc corespunzător pentru îmbunătăţirea limbii franceze.

Habar nu am ce va fi din septembrie încolo, dar nici nu vreau să mă gândesc foarte mult la acest aspect. Ştiu doar că îmi doresc să mă bucur de prezent. O fi el de scurtă durată, dar măcar să ştiu că în această perioadă l-am luat de mânuţă şi ne-am uitat împreună la cerul înselat, fără se gândim ce se va întâmpla mâine dimineaţă.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*