Aneliesse – blog de intamplari

Filosofia erorilor HTML

March 31st, 2014

hqdefault

Azi dimineaţă, în loc să stau liniştită şi să lucrez pentru un proiect, am început să meşteresc la blog, de bucurie că mi-am găsit o nouă temă. Inspiraţia pentru scris stă la loc sigur de câteva luni şi aştepta cu îndârjire momentul în care va fi aşternută în cuvinte.

Aşa că, iată-mă, “marele specialist” în HTML luptându-mă cu morile de vânt. Citind eu fişierul “Read me” din folderul temei, descopăr că pentru a instala o funcţie e necesar să umblu prin editor, care e în limbajul acela chinezesc. Dau să caut pe Google un cod care să-mi permită instalarea funcţiei. Găsesc unul aparent potrivit şi-l inserez. Numai că…surpriză! În locul noului meu blog, apare o fereastră albă de toată frumuseţea şi un text menit să mă anunţe că am comis o eroare. Desigur, nu m-am mai putut conecta prin variantă tradiţională în panoul de control, aşa că a trebuit să apelez la bunul domn FTP (File Transfer Protocol).

Prin clasa a XI-a, când urmam cursul de ECDL, am învăţat ce înseamnă FTP, dar cum numele nu e prea poetic, nu mi-au rămas în minte multe caracteristici. Trist aspect, monşer! Aşa că m-am luat frumuşel să-mi caut un program de editat FTP şi după ce l-am instalat a început călătoria în marea lume a HTML-ului. Prima dată am căutat linia care avea probleme şi apoi m-am chinuit să copiez codul din temă apostrof cu apostrof, paranteză cu paranteză. Când am salvat toată operaţiunea, m-am gândit că ori am stricat blog-ul pentru vecie ori l-am reparat pe cord deschis (cel puţin aşa m-am simţit, când am tot umblat pe acolo). Ce să vezi, blog-ul respira, iar eu deja zburdam de bucurie!

Morala: Dacă sunt în stare să repar o eroare în HTML, mă pot înscrie cu succes la etapa regională a concursului “Programator de nevoie”.

Morala 2: Nu că ar exista un asemenea concurs, dar nu se ştie niciodată!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*