Părerea mea despre fumat şi fumători

Nu fumez, dar m-am prostit şi eu puţin.

Woman Smoking a Cigarette on Black Background

Şi chiar a fost prosteală în toată regula, nici măcar nu trăgeam în piept.
Toată distracţia asta a durat 2 săptămâni. Mi-am dat seama că nu mă ajută cu nimic ţigările astea şi plus de asta, m-am şi plictisit să tot trag dintr-un capăt să nu se stingă celălalt. Mi-am zis ”nu-s ţigările de mine”.

Cel mai ciudat lucru este că o perioadă lungă de vreme am visat aproape în fiecare seară că vreau să fumez, că mă ascund prin casă şi încerc să fumez pe ascuns, dar nici o şansă. Mereu venea cineva şi mă deranja. Nu reuşeam nici cum să fumez. Ţin minte că ultimul vis a fost că în sfârşit am reuşit să fumez liniştită, mă simţeam în al 9-lea cer. Bine, să visezi odată, de două ori, dar nu cam o lună de zile aproape zilnic acelaşi lucru. E prea de tot!

Şi cel mai ciudat lucru din toată chestia asta este că mă linişteşte fumul de ţigară.
Nu fumez, am precizat asta şi la început.. doar că atunci când stau lângă cineva când fumează şi mai vine câte un fum inocent spre mine, îmi creează o stare ciudată, parcă mă linişteşte.

Nu am nici o treabă cu cei ce fumează, că doar nu fumează pe plămânii mei.
Nu cred nici în treaba cu ”fumatul dăunează grav sănătăţii”.Poate că dăunează, dar nu te duce chiar la moarte. Cunosc zeci de persoane ce fumează de ani întregi şi nu au nimic. Că se mai găseşte unu mai ghinionist, e altă treabă.

Ştiu şi o întâmplare de genu ăsta, legat de fumat.
Un tip s-a dus la un control la plămâni. Plămânii erau negri de fum. A băut cam un an de zile lapte de capră fără să ştie că asta îi face vreun bine, a băut pentru că îi plăcea laptele de capră, şi cam atât. S-a dus după un an de zile la încă un control la plămâni. Şi bang, surpriza, plămânii erau perfect curaţi, fără nici o pată de fum.

Deci dragilor, nu stau să ţin predică la nimeni ”nu fumaţi că nu e bine” şi alte chestii de genul ăsta. Dar ar fi mult mai bine dacă nu v-aţi apuca de sportul ăsta.
Dacă trăiţi într-o familie de fumători şi voi nu fumaţi, vă puteţi considera nişte eroi adevăraţi.
Asta rămâne la alegerea voastră. Înainte de a vă apuca de vreun sport, întrebaţi-vă înainte dacă vă aduce vreun benificiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *