Home
 

Sărbătorim Roşia Montană prin cultură!

© Edmond Kreibik

După ce am rămas neutră din punct de vedere al acţiunilor cu privire la Roşia Montană, am întâlnit doi oameni în Cluj, care m-au determinat să-mi modific poziţia. Prin urmare, din starea privitorului de ştiri şi de apreciat oamenii care luptă pentru o cauză, m-am transformat în omul însuşi care mişcă lucrurile din loc.

Mărturisesc că această metamorfoză a spiritului nu vine pe un fond juvenil, în urma elanului spcific acestei vârste. Din contră, a fost o acţiune firească, în principal pentru faptul că m-a atras componenta culturală a evenimentului pe care îl voi susţine. Recunosc, că sunt tare mândră de mine pentru alegerea făcută. Acum mai rămâne doar să farmec şi alţi oameni cu încântătoarele noastre activităţi din 6 februarie 2013.

© Edmond Kreibik

Aşadar, începând cu ora 18:00, sunteţi invitaţi la Casino (clădirea aceea superbă din Parcul Central) pentru a participa la vernisajul organizat de către fotograful Edmond Kreibik. Vă spun doar că fotografiile vor surprinde Roşia Montană în cele 4 anotimpuri şi veţi vedea altceva decât ceea ce se prezintă la televizor.

După delectarea ochilor, urmează şi proiectarea documentarelor pregătite. Astfel, de la ora 20:00, puteţi urmări călătoria tânărului Tică Darie, pe bicicletă, urmând traseul Copenhaga-Roşia Montană. Recunosc că m-am uitat la câteva secvenţe şi am fost entuziasmată de fapta  studentului în cauză. Ce înseamnă să ai un ideal! 

Al doilea film proiectat îi aparţine regizorului Fabian Daub şi se numeşte “Un loc la marginea prăpastiei”. Vizionarea filmelor va avea loc în aceeaşi clădire din Parcul Central.

© Edmond Kreibik

De la ora 22:00, ne mutăm în Gambrinus Pub pentru un concert ca la carte, susţinut de către Mihnea Blidariu (organizatorul Zilei Roşiei Montane în Cluj-Napoca) şi Nick Făgădar, ambii fiind membri ai trupei Luna Amară. Mushroom Story şi Dj Poliglot vor încălzi atmosfera, iar înainte să se ridice soarele, va fi şi un After Party.

Carevasăzică, în cele câteva ore ale zilei de 6 februarie, sunteţi invitaţi să faceţi cunoştinţă cu Roşia Montană prin fotografie, film şi muzică. Adică artă, doamnelor şi domnilor.

Şi fiindcă există şi o întrebare firească pentru această dată şi anume – “Ce sărbătorim pe 6 februarie?”, vă spun că atunci se împlinesc 1882 de ani de la prima atestare istorică a localităţii din Alba. Cu alte cuvinte, Roşia Montană reprezintă piatra de temelie a poporului român şi este de datoria noastră să ne informăm îndeajuns pentru a ne cunoaşte trecutul.

Ne vedem la Casino!  

 

February 2, 2013 This post was written by Categories: Cele 7 arteÎn căutarea Clujului Tagged with:
No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed