Sufăr de SPN!

Majoritatea oamenilor din lumea aceasta încalţă un condur şi devin tovarăşi de drum de la prima întâlnire. După cum bine vă puteţi da seama, eu nu intru în eşantionul oamenilor normali, aşa că astăzi am să vă vorbesc despre cum e să fii suferind când vine vorba de pantofi.

Pornim cu dreptul în acţiune, explicându-vă ce înseamnă SPN şi de unde vine. În sens restrâns, SPN se referă la “Sindromul pantofului nou“, adică starea aceea de incomoditate pe care o am din prima zi când port un pantof şi până cam la aproximativ o lună, când s-au mai cernut relaţiile între noi şi putem spune că am pus pirostriile unui parteneriat durabil. Se manifestă prin următoarele: “mă bate pantofu’ ” la câlcâi, îmi “sugrumă” degetul mic (câteodată de la ambele picioare) şi mă strânge chiar dacă în prima zi părea cel mai destoinic apărător al nudităţii talpei mele.

În astfel de condiţii, mă simt datoare să vă povestesc cum a început totul. Până la grupa mare de la grădiniţă am impresia că toate încălţările mi-au venit mănuşă (sau nu-mi amintesc eu să fi avut incidente cu acestea), dar mama s-a decis într-o frumoasă zi de 6 decembrie să mă fericirească cu o pereche de cizme de care-ţi era mai mare dragul. Negre,  din piele întoarsă şi extrem, da’ extrem de atrăgătoare. No’ le-am plăcut atât de mult, încât în primele 3 nopţi a fost nevoită să mă lase să dorm cu ele în pat. Da, acela a fost momentul în care am început să iubesc pantofii!

Bineînţeles că, noaptea pantofii erau asemenea celei pe care-i avea Cenuşăreasa în poveste, dar ziua prin nu ştiu ce vrajă se transformau în zmei pentru picioarele mele şi la vârsta de 6 ani am început să am primele bătături. De atunci, mi-am zis hotărâtă că pantofii care vor trece testul piciorului meu, vor fi cu adevărat meşteriţi cu gândul la cei care-i vor purta.

Au trecut anii, am suferit în varii rânduri de SPN. Ba odată, am rămas uimită să văd că şi papucii de casă pot jena. Eram prin 2008 şi mă întorsesem din Franţa cu o minunată pereche de papuci roz cu doi iepuri pe ei. Păreau atât de pufoşi şi de confortabili la prima vedere, că nu m-a lăsat sufletul să nu-i cumpăr. Dar nu judeca o pereche de papuci după aparenţe, căci amar s-ar putea să te înşeli. Degetele mici de la picioare de ar fi avut gură, ar fi răcnit din toţi plămânii. Dar aşa se mulţumeau să se înroşească puţintel şi să-mi transmită printr-un cod morse al picioarelor că e cazul să nu-i mai încalţ.

Tot prin acelaşi an, mi-am cumpărat prima pereche de pantofi cu toc. Eu, Taur de meserie, care prefer încălţămintea practică pentru vecie, deşi în secret râvnesc după o pereche de pantofi cu tocul de 12 cm, am fost nevoită să mă cocoţ pe “turnurile gemene” şi să merg la nuntă. Vă imaginaţi că după o horă şi un vals, i-am părăsit sub masă! De atunci şi până în prezent, la fiecare petrecere dansabilă, mă asigur că ringul e îndeajuns de curat pentru a-mi părăsi accesoriile. De fapt, şi dacă nu e, tot am să fac asta, căci nu rezist eu prea mult cu dânşii la purtător.

Cum sunt foarte selectivă în privinţa încălţărilor (da, trebuie să fie de calitate, căci altfel poate să rămână în vitrină din partea mea) nu pot spune că am multe perechi. Merg pe principiul “Puţin, dar bun” şi atunci îmi achiziţionez din magazinele de profil (să mai fie şi româneşti pe deasupra). Partea mea preferată din situaţia aceasta e momentul în care mă descalţ pentru a intra într-o casă şi se vede frumos scrisul “Made in Romania”.

Anul trecut, prin primăvară îmi căutam o pereche de papucei (eu le zic la toţi papuci, chit că se numesc cizme, ghete, sandale, pantofi) potriviţi pentru noul sezon. Mama-mi spusese că ştie ea un magazin cu tradiţie din Oradea unde s-ar putea să-mi găsesc…aleşii. Am fost oleacă sceptică la început, deoarece eu pusesem ochii pe un alt magazin, dar am zis în final că tot mamele ştiu mai bine. Aşa că am purces.

Colo la magazin, mi-au sărit în ochi 3 perechi odată. Vă zic sincer, ca la mine e vital să-mi sară ceva în ochi, că altfel n-o să cumpăr piesa respectivă, oricât de classy ar fi. Cu greu m-am putut decide pe care domnişor pantofior îl voi proba, iar în cele din urmă mi-am făcut un top 3 din care aveam să aleg.

Pe primul loc se afla o pereche de pantofi negri. Ştiţi dictonul: negru merge la orice şi nu se vede praful/murdăria pe ei; pe locul doi trona o pereche de pantofi crem care mergeau cu absolut toate piesele vestimentare pe care le aveam, de la rochiţe la pantaloni şi inclusiv sarafane. Partea proastă era reprezentată de culoare. De îndată ce mă va călca cineva pe ei, se va vedea instantaneu. Pe locul III i-am plasat pe dinstinşii pantofi cu puţintel toc. Perfecţi pentru viitoarea studentă de la Cluj, dar parcă prea inconfortabili pentru picioarele mele pline de mofturi. Aşa că în cele din urmă, i-am ales pe cei de pe locul II. Am plătit 145 de lei şi am fost extrem de încântată ei. Toată experienţa aceasta se petrecea la magazinul Leofex .

Acum o fi acum. Pantofi am, dar oare picioarele mele au disponibilitatea necesară de a se purta cuviincios măcar o dată în viaţă? Recunosc că n-au prea avut milă de mine şi timp de o săptămână s-au răstit la mine. Ba mă jenau în spate, ba la degetul mic, ba…deja cunoaşteţi problema. Verdictul era pus: eram din nou suferindă de SPN!

Acum câteva zile am văzut un anunţ bine întocmit pe un site de recrutări: aceeaşi companie mai sus menţionată era în căutare de purtători de pantofi. Am zis că ar fi mai mult decât job-ul ideal pentru mine din pricina experienţei anterioare şi a sincerităţii debordante de care pot da dovadă. Unde mai pui la socoteală că ştiu să întocmesc cel mai obiectiv feedback?

Dar, să vedem de fapt, care e tot mecanismul campaniei lansate de către Leofex. Cu ocazia lansării noii colecţii de primăvară-vară, Leofex angajează 20 de persoane din toată ţara pe poziţia de Shoe Tester. Colaborarea este de scurtă durată, în jur de o săptămână dacă nu mă înşel, iar sarcina angajatului e aceea de a transmite informaţiile relevante cu privire la o pereche de pantofi pe care şi-i va alege în prealabil de pe site şi pe care va trebui să-i poarte.

Nu e un job deloc uşor, mai ales pentru persoanele ca mine, dar gândiţi-vă cât de mult contează că o companie de pantofi întreabă, în sfârşit, consumatorul despre modul în care percepe noile produse lansate. Şi nu vorbim aici de un pachet de pufuleţi pe care-i mănânci o dată la 2 săptămâni, ci de o pereche de pantofi care dacă sunt bine făcuţi, ar trebui să te ţină cu anii.

Căci după ce te obişnuieşti cu o pereche de pantofi cu greu îi mai laşi din picioare. Chiar şi noaptea când dormi. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *