În căutarea Clujului

După aproape un an de zile în Cluj-Napoca

9 Aug , 2013  

Fotografie1232

După un an care a trecut în pas alergător prin faţa mea, mă aşez frumuşel în faţa laptop-ului şi îmi dau seama că am timp să scriu ceea ce cred, ceea ce mi s-a întâmplat sau pur şi simplu ceea ce îmi vine acum în minte.

Anul trecut, pe 16 septembrie, mă mutam în Cluj-Napoca. Zic că a fost o decizie firească, fiindcă îmi doream tare tare mult să văd dacă mă pot descurca de una singură. Eu, fiinţa aceea care nu doarme în veci fără veioză, care n-a fost plecată de acasă mai mult de 3 săptămâni înainte şi care a stat mereu în sânul familiei deosebite pe care o are. Mi s-a părut la momentul respectiv că eram un soi de cutezător, varianta femină, care pleca să-şi încerce norocul în lume. Nu mi-am ales plaiuri îndepărtate, deşi visam în anul precedent cu ochii deschişi la Bucureşti.

More…

, , ,

În căutarea Clujului

Deschiderea oficială a Asociaţiei Tineretul ONU din Cluj-Napoca

14 Mar , 2013  

Afis

Pe data de 14 martie 2013, tinerii din Cluj-Napoca sunt invitaţi să participe la prezentarea Asociaţiei „Tineretul ONU” din Cluj-Napoca, cu începere de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, în sala de conferinţe „Ion Muşlea”.

Astfel, studenţii clujeni cu un real interes în domeniul de activitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite vor afla mai multe despre ceea ce înseamnă implicarea într-o asociaţie care promovează valorile celei mai mari organizaţii din lume. În deschiderea evenimentului, va lua cuvântul dl. Mihai Croitor, lect. dr. al Universităţii Babeş-Bolyai care va vorbi despre modul în care structurată organizaţia la nivel mondial, impactul pe care îl are asupra cetăţenilor din întreaga lume şi mijloacele prin care îşi face cunoscute obiectivele.

Preşedinta organizaţiei clujene, Octavia Domide, va susţine o prezentare despre Asociaţia Tineretul ONU din România (UN Youth Association of Romania)  în care va puncta aspecte precum: rolul asociaţiei la nivel naţional, modalităţile de implicare pentru studenţii români, proiectele în desfăşurare precum şi direcţiile stabilite pentru filiala clujeană.

În continuare, cei prezenţi în sală vor putea urmări mesajul video transmis de către doamna Simona Miculescu, Ambasador al Misiunii Permanente a României la ONU. Excelenţa Sa va evidenţia importanţa implicării tinerilor în misiunea  Organizaţiei Naţiunilor Unite precum şi rolul pe care studenţii îl au în ceea ce priveşte atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Un punct important îl constituie anunţarea procesului de recrutare. Practic, în perioada 14-25 martie, studenţii se pot înscrie în Asociaţia Tineretul ONU din Cluj-Napoca, prin trimiterea unui Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected] . În etapa următoare vor fi contactaţi pentru a lua parte la un interviu.

Printre evenimentele care urmează să fie organizate în următoarea perioadă se numără o dezbatere pe subiectul „2013 – United Nations International Year of Water Cooperation” (22 martie 2013), alături de o proiecţie de filme pe tema traficului de persoane, un concert caritabil planificat pentru luna aprilie şi o simulare ONU pentru elevii de liceu, realizată în perioada 1-2 aprilie în colaborare cu Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

, , ,

În căutarea Clujului

1 Decembrie în Cluj-Napoca

3 Dec , 2012  

În ultimul timp, găsesc aproape inconştient momente, oameni sau lucruri care să mă emoţioneze. Spre exemplu, joi seara, când am participat la Maratonul de Discursuri organizat de către Oradea Toastmasters m-am simţit mai emoţionată ca niciodată.

Şi să ne înţelegem. Eu nu prea am emoţii atunci când vorbesc în public. Dar în momentele de dinaintea rostirii primelor cuvinte, inima îmi bătea atât de tare în piept încât la un moment am crezut că-şi va face loc prin bluză şi va fugi pe uşă cu tot cu emoţii. Din fericire, discursul a primit feedback-ul pe care-l aşteptam, aşa că m-am întors fericită la locul meu.

Mai târziu, urma să mă întâlnesc cu mama. Pe care n-o văzusem de 18 zile (da, eu număr zilele de când n-am mai fost acasă). M-a cuprins o asemenea stare, că în momentul în care am coborât de pe treptele autobusului, am zbughit-o direct în braţele ei. Ca atunci când eram mică şi mergeam la poartă pentru a vedea dacă se întrevede cumva pe drum pentru a-i sări în ajutor.

Vineri (30 noiembrie) m-am reîntors în Cluj, mânată fiind de marea dorinţă de a-mi reîntâlni prietena cunoscută anul trecut, la Bucureşti. Mi-am pregătit frumuşel un şerveţel cu un mesaj de bun-venit şi am aşteptat trenul (ce avea o întârziere de 50 de minute) pe peron. Momentul acela în care strângi în braţe un suflet drag pe care nu l-ai mai văzut de un an de zile, cu greu poate fi descris în cuvinte. Dar, poate de aceea există prietenia. Ca să nu ne putem noi folosi de vocabular câteodată.

Am petrecut două zile frumoase împreună. Ne-am plimbat de numa’ numa’ pe plaiurile Clujului, dar cel mai emoţionant moment a avut loc sâmbătă dimineaţa, când am participat la manifestaţiile dedicate zilei de 1 Decembrie. Mi-e atât de dragă România, încât nu pot rămâne impasibilă la propria ei zi de naştere. Aşa că am purces spre Piaţa Unirii, unde avea loc o scenetă dedicată Marii Uniri, care relua momentul pregătirii delegaţiei clujene pentru participarea de la Marea Adunare Naţională, din Alba Iulia. Actorii au fost studenţi ai Facultăţii de Teatru, iar momentul culminant al actului artistic a fost redat de citirea declaraţiei de unire. Parcă mă întorsesem înapoi în timp şi ascultam cu urechile ciulite pe cei ce aveau să hotărască soarta României.

Când mă gândesc şi acum la curajul strămoşilor noştri, îmi vine să-mi bag capul în pământ pentru fiecare frică pe care o am. Dar, lăsând la o parte comparaţia, am să vă spun că momentul meu preferat a fost acela în care am dansat hora unirii. Dacă m-ar pune cineva să aleg un moment în care să mă întorc înapoi în istorie, acela ar fi cu siguranţă momentul Marii Uniri.

La ora 19:45 a început şi parada militară, cu defilarea soldaţilor şi purtarea torţelor către Piaţa Avram Iancu. Ne-am dus timid în spatele acestora şi cântam la unison “Tu însoţeşte şi însufleţeşte pe ai tăi fii!”. Cu ochii încărcaţi de admiraţie, mă uitam la familiile care şi-au adus pruncii la ceas de seară pentru a sărbători împreună acest moment grandios din istoria noastră. Având cocarde în piept şi steguleţe în mâini, copilaşii purtau fără să ştie, simbolurile României. Sper ca atunci când vor creşte să fie la fel de mândri ca acum de faptul că sunt români. Căci nu există ţară mai frumoasă în lumea asta, pe care s-o iubesc mai mult!

La ora 20:00  s-au aprins şi focurile de artificii, iar întregul Cluj a dansat sub luminile intermitente ale spectacolului ceresc. Pentru prima dată, prietena mea vizita Clujul, pentru prima dată petreceam ziua de 1 Decembrie  în acest superb oraş şi mă gândeam la ce se întâmplă acasă, unde orădenii sărbătoreau cum se cuvine ziua cea mult aşteptată.

Au fost nişte zile de poveste, cu vorbe marcante, străzi fermecătoare, Podul Prieteniei şi mai mult de atât, cu o sintagmă ce-mi va rămâne mereu în gând: Ziua de 1 Decembrie se simte, nu se vorbeşte despre ea doar. Am simţit şi dragoste pentru a mea dulce Românie, şi drag pentru minunata mea prietenă şi dor pentru mama şi simpatie pentru Cluj.

La mulţi ani, Românie, patrie a sufletului meu şi lăcaş al oamenilor dragi!

, , ,

Viaţa de zi cu zi

Leacul zilelor aiurea

24 Nov , 2012  

file0001865744985

După o noapte dormită în reprize, în special din cauza emoţiilor pentru ziua de azi, s-a făcut repede ora 06:30. Adică, trezirea!

Nu bine am apucat să mă dezmeticesc puţin, că a trebuit să şi plec din casă după ritualul zilnic de înprospătare. Aveam examen. Pentru care repetasem exact 1 zi şi jumătate. Dar, ca tot studentul, m-am dus la luptă şi am zis că doar-doar voi răzbi în lupta cu prepoziţiile franţuzeşti. Unele exerciţii au fost mai grele decât m-am aşteptat. Altele au fost mai uşoare, iar într-un final am reuşit să ies cvasi-învingătoare pe uşa centrului de examen. Nu-s mulţumită de prestaţie, puteam face mai bine, but…

Culmea e că dis-de-dimineaţă postasem o melodie foarte frumoasă pe Facebook - La vie en rose. Ziua de azi numa’ roz n-a fost. Cred că a avut şi nişte picăţele gri, ba şi un pic de negru dacă stau să mă gândesc mai bine.

Pe când mergeam eu ţanţoşă să-mi compostez biletul, după ce am părăsit clădirea cu examenul, descopăr un controlor lângă mine. Şi fiind de bună credinţă, îi înmânez obiectul activităţii clandestine. Dânsul se uită cu un ochi şi jumătate la mine şi-mi spune că a mai fost compostat încă o dată. Eu neg. Doar mă uitasem la el zilele trecute şi era neînceput. Când colo, avea dreptate. Şi uite cum m-am trezit şi cu o amendă.

No’, La vie en rose  mi-a trebuit mie de dimineaţă? Trebuia să mă gândesc dacă aleg să mă duc acasă supărată ori să-mi iau optismul în cârcă şi să pornim spre evenimentul la care confirmasem participarea? Mi-am propus ca la capătul Bulevardului Eroilor să iau o decizie: da sau nu. Dar cum deja eram pe o stradă cu un asemenea nume, cum să mă retrag în carapacea mea?

Aşa că am pornit spre Casa de Cultură a Studenţilor, unde am asistat la ultima parte a evenimentului dedicat tinerilor - BizCampA fost pansament pe rană discursul pe care l-am auzit din partea speaker-ului Sorina Cîmpean – coordonator training AmbientNe-a vorbit despre cât de e importat să creezi un mediu plăcut într-o companie şi să-i pui pe angajaţii tăi să se joace. Magic word there – wanna play! Desigur, mai multe detalii despre acest eveniment, veţi găsi luni pe Blogunteer într-un articol special destinat activităţii.

La sfârşitul unei asemenea zile, dintre care jumătate a fost aiurea, iar cealaltă jumătate îmbucurătoare nu-mi rămâne să vă spun că leacul zilelor aiurea constă într-o discuţie cu tentă motivaţională. E fain să ai oameni în preajmă care te ascultă şi apoi vin cu soluţii. Mai mult de atât, au încredere în tine şi ştiu că toate hopurile acestea nu sunt decât nişte paşi către alte aventuri, mult mai frumoase.

Îndrăznesc să vă întreb în final, voi cum vă lecuiţi de zilele aiurea?

, , , ,

În căutarea Clujului,Studenţie

Cum investesc bloggerii şi companiile în tineri?

19 Nov , 2012  

188514_509321452420749_1266448715_n

Prin 9 noiembrie primesc un telefon de la un număr pe care nu-l ştiam. Răspund cu sufletul la gură. Oare cine-o fi la celălalt capăt al conexiunii invizibile? Nu era nimeni alta decât Cristina, care m-a întrebat dacă pot participa integral la workshop-urile PRbeta în perioada 12-17 noiembrie.

Mi-am făcut eu nişte calcule şi am întrebat-o dacă aş putea să întârzii 30 de minute în două zile, dat fiind că aveam ore la şcoală până la 13:00, iar training-urile începeau tocmai atunci. Cu un ton serios, mi-a spus că vin speakeri importanţi, ba chiar companii de renume şi trebuie să fac tot posibilul dacă vreau să fiu acolo. Challenge accepted, I said!

Aşadar, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, am fost prezentă de luni până sâmbătă la workshop-urile din cadrul proiectului PRbeta. Pe scurt, vă pot spune că a fost o experienţă de zile mari, care mai presus de toate m-a făcut să conştientizez importanţa blog-ului. Nu era zi în care să nu vorbească cineva despre cât de fain e să ai un blog, cum poţi să-ţi manifeşti pasiunea pentru scris în spaţiul acesta virtual, dar mai ales cum te poate ajuta să-ţi conturezi o reputaţie în online. Atâta mi-a trebuit, vă spun! Orice s-ar întâmpla de acum înainte, am de gând să scriu minim 3 articole pe săptămână despre evenimentele la care particip. Şi nu sunt puţine, zău aşa!

Dar până una-alta, să vă zic de ce sunt eu atât de entuziasmată. Când sunt întrebată de ce mă duc eu la un eveniment sau altul, aleg să spun că particip pentru oamenii care vor fi acolo. Şi în foarte puţine dintre cazuri, aşteptările mi-au fost înşelate. Ba mai mult, în acest caz s-a creat un excendentus aşteptaris. Vocabularul limbii române nu este îndeajuns de bogat pentru a mă ajuta să exprim cele cugetate, aşa că mă folosesc de elizianisme (născute într-un moment de prea multă creativitate).

Să vă spun prima dată de cei care ne-au fermecat cu prezentările lor: Alex Negrea, Corina Saftescu, Victor Kapra, Răzvan Baciu, Dragoş Alexa şi Alina Crâncău. După cum puteţi vedea, toţi au blog. Toţi sunt specialişti în domeniul lor. Fiecare dintre ei este creativ. Văd viaţa din diferite unghiuri. Dar au cel puţin o pasiune în comun: investiţia în tineri. Şi-au pregătit nişte prezentări care de care mai interesante, brief-uri care să ne pună rotiţele în funcţiune şi n-au plictisit nici măcar un moment. N-au vorbit vorbe, ci au transmis informaţie, ne-au împărtăşit din experienţa lor şi ne-au arătat că totul se face cu foarte multă muncă şi dăruire.

Alex a spart gheaţa, fiind trainer-ul de luni. Ne-a vorbit despre social media şi în mod deosebit despre Facebook&Twitter. Am spicuit din spusele lui următoarele 5 lucruri:

  1. Facebook este un instrument pe care îl foloseşti pentru a genera rezultate pe termen lung, pentru a crea o comunitate;
  2. Întotdeauna pornim de la obiectivele companiei, atunci când dorim să prezentăm o  motivaţie pentru apariţia în social media;
  3. Provocarea în social media e să trimiţi mesaje scurte şi eficiente;
  4. Facebook nu se bazează pe căutări, ci pe crearea unei nevoi;

Nu promovezi atât de mult produsul, ci rezultatele pe care consumatorul le-ar avea în urma utilizării;

Corina ne-a demonstrat că nu există ceasuri rele marţi, printr-o atitudine deschisă şi fiind empatică. E genul acela de profesor pe care l-ai putea asculta ore întregi şi să nu-ţi dai seama că a venit seara. Predă la Universitatea din Timişoara, Catedra de Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării. De acum înainte, vom ţine cont de cele spuse:

  1. Obiectivele comunicării sunt de 3 feluri: cognitive, afective şi comportamentale (mai sunt şi alte tipuri, dar pe astea e musai să le cunoşti);
  2. Există mai multe categorii de public: client, producător, facilitator, limitator, intermediar;
  3. Primul lucru pe care trebuie să-l facă mesajul campaniei tale e următorul: arată ce faci şi de ce;
  4. O tactică folosită pentru promovarea în online este blog-ul companiei (nu conţine informaţii despre produse);
  5. Comunicatele de presă tradiţionale trebuie adaptate la Social Media Release;

Victor e un fel de guru al online-ului. Ai putea sta cu gura căscată timp de câteva ore când îl asculţi şi să nu-ţi dai seama de asta. Are experienţă cât pentru 10 vieţi şi cu toate acestea, povesteşte totul cu o modestie imprevizibilă. Nu putem uita uşor cele culese printre rânduri:

  1. Un proiect bazat Social Media trebuie să aibă caracteristici precum: interactivitate, amuzament, neobişnuinţă; creativitate; viralitate; subtilitate;
  2. PR-ul nu mai livrează comunicate, ci ştiri gata scrise;
  3. Social media reprezintă îmbinarea dintre: listening, learning and sharing;
  4. Se recomandă utilizarea unui singur canal de social media pentru business-urile la început de drum;
  5. Specialistul de PR trebuie să-şi cultive propria comunitate de influenţatori;

De la Răzvan Baciu am învăţat cât de important e să te diferenţiezi într-o lume în care totul pare să se facă la fel. S-a axat pe video şi practic transmite acelaşi mesaj, dar prin alte mijloace, de multe ori mult mai puternice decât un simplu text redactat. Ce trebuie să ştim despre video şi PR?

  1. Poate fi integrat în cadrul comunicatelor de presă, conferinţelor, guerilla marketing, ca pitch tool, video news release;
  2. E important să-l determini pe cel care vizualizează clip-ul să treacă de secunda 12, prin conţinut creativ;
  3. În ceea ce priveşte afacerea pe care o ai, comunicarea produsului se realizează prin: relaţia cu clienţii, canale de distribuţie, propoziţie de valoare, activităţi cheie, parteneri cheie;
  4. E important să creezi o experienţă de brand pentru consumatorii produsului tău;
  5. Se recomandă ca video-urile de pe net să nu depăşească două minute.

Dragoş are o carte, ce poartă titlul “Cartea cu secrete” şi este axată pe publicitate. Am primit -o în urma training-ului de vineri şi vă mărturisesc că are cel mai captivant “cuvânt către cititor” pe care l-am citit. E un fel de blogging transpus în rigorile formatului de carte. Dar până la cele scrise de el, să vă spun despre ce ne-a vorbit:

  1. Brandul unei companii nu poate fi controlat; nu este ceea ce spune compania, ci ce zic consumatorii;
  2. O companie trebuie să aibă mereu în calcul produse noi pentru a preveni moartea brand-ului;
  3. Bugetul activităţilor de PR se rezumă la: bugetul instrumentelor de lucru, de lansare, bugetul activităţilor lunare;
  4. Activităţile de marketing trebuie să susţină direcţia strategică a companiei;
  5. Avantajul competitiv al produsului este redat de “Unique selling proposition“;

Alina e fermecătoare şi cred că de aceea au ales-o şefii pentru actuala poziţie. E imposibil s-o cunoşti şi să nu vrei s-o auzi vorbind cât mai mult. Căci spune cu folos orice transmite. La training-ul de sâmbătă, ne-a “provocat” să realizăm o campanie în online pentru un produs care n-a fost încă lansat pe piaţă şi ca nişte oameni de comunicare simpatici, am venit cu cele mai năstruşnice idei. Încă mai am următoarele idei în minte:

  1. O campanie online porneşte de la ideea “mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte nimic”;
  2. Putem utiliza “Google Alerts” ca instrument gratuit de măsurare al unei campanii online;
  3. Publicul feminin îşi doreşte să comunice în orice moment cu brand-ul;
  4. Farmec organizează campanii de testare gratuită a noilor produse;
  5. Există colaborări permanente cu bloggeriţe de beauty;

Cred că organizatorii m-au mirosit, căci la sfârşitul workshop-urilor când au fost desemnate persoanele cele mai implicate în discuţii/creative/atente/şi alte cele, mi-au dat o carte. Iar pe prima pagină se află cea mai frumoasă dedicaţie pe care am primit-o vreodată:

Mulţumim şi îţi dorim să ne devii concurenţă. 

Cu drag,

Cristina şi Oltea

Mi s-au înmuiat picioarele nu alta la văzul acestor cuvinte. Apoi, Oltea ne-a spus cum a ales ea titlurile pentru cele 3 persoane selecţionate de participanţi. Iar cartea mea se numeşte “Creativitatea în publicitate”. Dragi organizatoare, sper ca într-o zi să vă devin colaboratoare.

Am tot analizat posibilităţile de concluzie pentru acest articol şi cum eu nu mă pricep la sfârşituri, am zis să-i las pe colegii mei să vă spună de ce a fost acest proiect atât de mândru. Am cunoscut tineri care vor revoluţiona modul în care se desfăşoară comunicarea în România şi cu siguranţă veţi mai auzi de ei. Până atunci, lectură plăcută, iar de apreciaţi articolul, împărtăşiţi-l şi cu prietenii voştri.

Erika Kramarik

“PRbeta înseamnă să iei o mână de oameni deștepți din industrie, o altă mână de oameni care abia acum încearcă apele din industria asta, și să vezi ce se întâmplă. De data asta, rezultatul a fost o împărțeală sănătoasă de cunoștințe și idei creative, dar și niște relații din care pot ieși colaborări frumoase. Pleci de la ultimul workshop un om mai deștept și cu un chef nebun să faci lucruri noi de care îți era frică să te apuci.”

Teodora Mîndru

“PRbeta a fost cea mai frumoasă experienţă pe care am trăit-o la nivel intelectual. Săptămâna petrecută la Cluj-Napoca a fost creativă, interactivă şi…plină. Pe lângă faptul că am cunoscut oameni care pur şi simplu te motivează profesional, îţi dau încredere în forţele proprii, am acumulat foarte multe informaţii, am aflat chiar de la angajatori cum trebuie să procedăm la angajare, iar trainerii noştri, oameni cu greutate în social media, au ştiut cum trebuie să ne transmită informaţia şi ne-au dat cele mai interesante exerciţii practice. Din prima clipă au avut încredere în noi, iar noi, învăţăceii, îi priveam cu multă admiraţie şi respect. O să-mi lipsească zilele acelea, dar, cu siguranţă, vom găsi un alt prilej de a ne întâlni în aceeaşi formulă.

Sunt fericită că am avut ocazia să cunosc atâţia oameni frumoşi şi vreau să le mulţumesc organizatoarelor, Oltea şi Cristina, care mi-au oferit această şansă. După acest workshop s-au schimbat multe aspecte ale gândirii mele şi am devenit mult mai încrezătoare în forţele proprii.”

Răzvan Spak

“Mi-a plăcut că v-am cunoscut pe voi, oameni frumoşi şi cu mintea brici. Mi-a plăcut că am cunoscut modele demne de urmat şi am aflat reţetele care le-au adus succesul. Am fost asiguraţi ca ne putem bizui în continuare atât pe traineri, cât şi pe organizatori; că vor fi paraşuta de rezervă pentru atunci când echipamentul integrat de salvare nu se va deschide.

Am însuşit cunoştinţe temeinice din marea plăcintă care se numeşte PR şi am câştigat şansa de a le aplica, fie din postura de self employed, fie din cea de angajat care îşi merita scaunul ergonomic. Închei cu definiţia reţetei succesului aşa cum am citit-o undeva: “Find someone who has a life that you want and figure out how they got it. Read books, pick your role models wisely, find out what they did and DO IT!”

Alexandra Irimie

“PR Beta – înseamnă versiunea 2.0 a pregătirii necesare pentru o carieră pr-istică. Am învăţat atât de multe! Şi am cunoscut vreo 20 de oameni minunaţi, atât colegii participanţi, cât şi observatorii de la firmele din Cluj. Cred că PR Beta va ieşi la anul din “testare” şi Beta va fi doar numele asociat pentru notorietate.”

Paul Marian

“Cel mai mult mi-au plăcut oamenii: atât participanţii cât şi trainerii. Fiecare era bucuros să ne împărtăşească experienţele proprii.”

Alexandra Ciurea

“Când m-a sunat Cristina și m-a întrebat de ce vreau eu la PR Beta, am ales să îi explic într-un mod clar și simplu că m-am săturat de povești și că mie îmi trebuie exemple de bune și rele practici, că vreau să discut cu oameni care pun punctul pe i, cu oameni frumoși care nu s-au născut manageri, așa, ca în iluzia care copleșește astăzi pe toată lumea, că eu vreau să fac ceva în viața asta și că ar fi minunat dacă PR Beta chiar intenționează să facă ceva în direcția asta.

Recunosc, am fost sceptică la început, și m-am gândit după ce am închis telefonul că sigur cer luna de pe cer. Dragilor, mă bucur să vă spun: a fost mai mult decât tot ce am crezut, decât orice mi-am imaginat. Sunt foarte recunoscătoare: simt că am fost om printre oameni. Sunt foarte fericită să văd că există oameni mari, comparativ cu vârsta lor fragedă. Sunt optimistă când mă gândesc la viitor știind că mai sunt oameni interesanți, care se cunosc, se analizează, își stabilesc obiective și acționează ca atare.

Acestea fiind zise, eu pun ștampila cu numele meu pe un pachet de cunoștințe, îmbrățișat de un altul de cunoștiințe, și mă declar visătoare, încrezătoare și cunoscătoare!”

Mulţumiri şi celor care cred în proiect respectiv în noi:

PRbeta Workshops e susţinut de Romtelecom, primul partener al conferinţelor PRbeta. Cu sprijinul SiemensPorsche TimisoaraAutonom Rent-a-CarHotel Timisoara şi City PlazaContinental Hotels .

Sursă foto prima pagină: Alina Crâncău

, , , , , , , , , , , , , , , ,

În căutarea Clujului

Dragostea la cinema

15 Nov , 2012  

Afis FFF - Cluj

În perioada 15-18 noiembrie 2012 are loc în Cluj-Napoca Festivalul Filmului Francez, eveniment cu tradiţie organizat de Institutul Francez Român. Pe durata a patru zile (începând de mâine :D ) clujenii sunt invitaţi la Cinema Victoria pentru a şedea frumos în fotoliul de spectator.

Desigur, se locuieşte cu folos în scaunul arondat deoarece spectatorii vor avea parte de 8 filme (dintre care cele mai multe sunt prezentate în premieră publicului român). Programului festivalului nu cuprinde doar cinematografie pură ci şi lecţii de cinema despre diferenţele şi particularităţile producerii unui film pentru cinema şi televiziune, livrate de către regizoarea Emilie Deleuze. Mai mult de atât, vineri, ora 18:00, sunteţi aşteptaţi la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall pentru lansarea cărţii “Cinema I, imaginea-mişcare” scrisă de regretatul filosof francez Gilles Deleuze.

Programul festivalului:

Joi, 15 noiembrie

11.00 Un monstru la Paris (de Eric  Bergeron, 2011)
15.00 Un monstru la Paris (de Eric  Bergeron, 2011)
19.00 38 de martori (de Lucas Belvaux, 2012) ‐ Deschiderea festivalului. Intrare pe bază de invitație
21.00 Camille redouble (de Noémie Lvovsky, 2011)

Vineri, 16 noiembrie

17.00 Un monstru la Paris (d’Eric  Bergeron, 2011)
19.00 Iubirea durează 3 ani (de Frédéric Beigbeder, 2011)
21.00 Sans toit ni loi (retrospectivă Agnès Varga, 1985)
Special : ora 18.00 la Librăria Cărtureşti Cluj
Lansarea cărții « Cinema I. Imaginea‐mişcare » de Gilles Deleuze (ed. Tact, 2012) cu participarea lui Emilie
Deleuze, regizor de film şi fiica filosofului, a editorilor şi a traducătorilor cărții.

Sâmbătă, 17 noiembrie

15.00 Un monstru la Paris (de Eric  Bergeron, 2011)
17.00 În doi e mai uşor (de Emilie Deleuze, 2009)
19.00 38 de martori (de Lucas Belvaux, 2012)
21.00 Infidelii (de Jean Dujardin et al, 2011)

Personal, am ales să particip la proiecţia cinematografică “Iubirea durează 3 ani” pentru simplul fapt că am citit cartea şi sunt tare curioasă de film. Dacă am fost la unison cu autorul, trebuie să văd cât de mult voi rezona cu regizorul. Pe scurt, se întâmplă următoarele lucruri:

-la fel ca și cartea,  L’amour dure 3 ans  debutează cu imaginea lui Marc Maronnier, un bărbat de 30 de ani, monden, care își serbează divorțul;

-deși s‐au căsătorit din dragoste, Marc și Anna se despart după trei ani de relație și mai multe etape de plictiseală și gelozie;

-în prezent, el este convins că dragostea nu poate să dureaze decât trei ani.  Pentru a‐și demonstra teoria, Marc scrie un roman autobiografic, L’amour dure 3 ans (Dragostea dureaza trei ani), în care își exprimă ranchiuna față de acest sentiment înălțător;

Ne vedem la cinema!

Informaţii preluate de pe site-ul: http://www.institutfrancais-roumanie.com/institutfrancais-roumanie.com .

, , , , , ,

În căutarea Clujului

Duşmanii societăţii inegalitare

30 Oct , 2012  

Imag030

Pe data de 26 octombrie 2012, a avut loc dezbaterea intitulată “Societatea inegalitară şi duşmanii ei“, în Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de către World Vision Romania în colaborare cu Centrul de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale. Fiind un eveniment de interes public, au fost invitate următoarele entităţi: Mişcarea România Noastră, Fundaţia Friedrich Ebert, Grupul de Acţiune Socială, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Asociaţia Pro Democraţia, PATRIR Cluj, Caritas Cluj, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Rromi şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca.

Moderatorul dezbaterii a fost dl. Sergiu Mişcoiu, lector dr. al Facultăţii de Studii Europene şi coordonatorul programului de masterat la care sunt înscrisă. La masa cvasi-rotundă au fost aşezate următoarele personalităţi: dna. Dana Buzducea – Advocacy Director al World Vision Romania, dl. Cristian Pârvulescu – preşedinte Pro Democraţia, dl. Mircea Geoană – parlamentar, dl. Valentin Cuibuş – inspector general ISJ Cluj, dl. Kai Brand Jacobsen – fondator PATRIR şi dna. Eniko Vincze – antropolog.

Scopul acestei întâlniri rezidă din dezideratul vorbitorilor de a contribui activ la crearea unei politici publice în domeniul inegalităţii. Până la urmă, dezbaterea reprezintă o calitate a democraţiei, iar politicile publice ar trebui realizate pornind de la analiza societăţii civile. Fără alte detalii de ordin organizatoric, am să vă prezint câteva concluzii pe care le-am extras din discursurile persoanelor care au luat cuvântul.

Dana Buzducea

- World Vision este o organizaţie creştină cu un istoric de 20 de ani în România;

- în prezent, ong-ul are programe de educaţie “School after school” în 7 judeţe ale ţării;

- “România are nevoie de o reunire a tuturor forţelor pentru a rezolva problemele legate de copii şi nu să caute vinovaţi”; acest citat face referire la discrepanţele educaţionale care există între mediul urban şi mediul rural;

- una dintre iniţiativele de mare impact ale organizaţiei a fost programul de mici granturi pentru tinerii din mediul rural;

- alte activităţi derulate în domeniul educaţiei: “Vreau în clasa a IX-a” – burse pentru continuarea studiilor liceale; “Alege şcoala” – prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii; cluburile copiilor; lărgirea bazei materiale a şcolilor;

- în încheiere, reprezentanta World Vision a menţionat că România nu are un sistem social funcţional la nivel local şi că ar trebui făcute demersuri în acest sens;

Valentin Cuibuş

- inspectorul a punctat faptul că există o problemă cronică în privinţa educaţiei din mediul rural;

- astfel, 60% din elevii din mediul rural nu au o medie peste 5 pentru a intra la liceu;

- sunt şcoli care au obţinut la Testarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a o medie de absolvire a elevilor de 2, 60;

Cristian Pârvulescu

- domnul Pârvulescu şi-a început discursul prin afirmaţia “Sunt un duşman al inegalităţii”;

- prin referire la dihotomia capitalism – democraţie, invitatul a menţionat că este o incompatibilitate între cele două;

- politica a însemnat distribuiri de resurse din partea celor care conduc către cei care sunt conduşi, iar din acest fundament inegalitatea putem spune că se datorează unor cauze contextuale, dar şi structurale;

- criza actuală ne obligă să reflectăm asupra unui model românesc, având în vedere că ţara noastră se află în secolul al XIX-lea din punct de vedere al legislaţiei lucrătorului;

Kai Brand – Jacobsen

- prima replică din partea dânsului a stârnit zâmbetele auditoriului: “Este cea mai interesantă discuţie pe care am auzit-o din 1997 încoace”;

- sărăcia şi inegalitatea reprezintă rezultate ale alegerilor pe care le facem în mod deliberat;

- spre exemplu, în 1905 un englez i-a descris pe norvegieni folosind următoarea construcţie “un popor care face sex toată ziua şi care bea mult”, moment în care Norvegia era una dintre ţările foarte sărace ale Europei;

- capitalul intelectual este foarte mare în această ţară, drept pentru care se aşteaptă programe constructive;

- o soluţie la problema dezbaterii ar putea fi introducerea democraţiei participative la nivel local;

- este necesar să identificăm motoarele strategice ale acest ţări, deoarece sărăcia are loc atunci când oamenii permit în mod conştient acest lucru;

Mircea Geoană

- “Cred că a venit timpul să spunem da curajului intelectual”;

- având în vedere neastâmpărul unei istorii fracturate, România nu a avut parte de un dialog continuu între generaţii;

- spre exemplu, Brazilia a scos din sărăcie 20 de milioane de oameni în ultimul deceniu prin programele implementate;

- ţările în curs de dezvoltare ar trebui să ia în considerare noul triunghi al colaborării: stat-piaţă-societate;

- în prezent există în România o rată a şomajului de aproximativ 20% pentru tinerii de până în 29 de ani;

 

După cum puteţi observa, nu au fost date prea multe soluţii concrete la problemele adresate, dar având în vedere că politicile publice nu se fac de pe o zi pe alta, cred în faptul că asemenea dialoguri la nivelul societăţii civile nu pot avea decât urmări benefice pentru cetăţeni. O politică trebuie să aibă la bază o analiză detaliată, urmată de un diagnostic pentru a putea fi în conformitate cu situaţia pe care încearcă s-o rezolve sau s-o amelioreze.

În ceea ce mă priveşte, pot spune că acest tip de evenimente mă face să afirm că am luat o decizie bună în momentul în care m-am înscris la Universitatea Babeş-Bolyai. Din perspectiva de observator poţi surprinde cel mai bine reacţiile celor care transmit informaţii şi nu în ultimul rând, poţi fi la curent cu ultimele incursiuni în domeniile vieţii cotidiene. Nu-mi rămâne decât să vă recomand să participaţi la întâlniri de acest gen, pentru că cetăţenia activă nu înseamnă uitatul pe Antena 3 şi datul cu părerea în timp ce gătim cornuleţe cu gem, ci înseamnă să fim la locul faptei atunci când se discută ceva.

Link-uri utile:

http://www.worldvision.ro/

http://patrir.ro

http://prodemocratia.ro/

http://euro.ubbcluj.ro/

http://www.isjcj.ro/

http://www.mirceageoana.ro

 

 

, , , , , ,

În căutarea Clujului

O pereche nouă de aripi

22 Oct , 2012  

DSCN2546

Pe când eram în clasa a IV-a (culmea, la aceeaşi vârstă la care se află acum elevii mei), doamna mea învăţătoare mi-a distribuit rolul de zână. Şi care orice personaj fantastic de asemenea anvergură, trebuia să am o rochie vaporoasă şi…o pereche de aripi. Cu rochia am rezolvat destul de repede, mama împrumutându-mi o piesă superbă din garderoba sa, dar la partea de aripi a trebuit să improvizăm puţin.

Cum eu n-am găsit soluţia, mama s-a gândit să-mi fabrice cele necesare. Doar eram odorul scump şi drag, care nu se putea prezenta la serbare fără aceste artificii. Dintr-o bucată de sârmă şi o pereche de dresuri rupte a ieşit un soi de aripi, care semănau mai mult a două farfurii zburătoare cu probleme la motor. Nu am cârtit, pentru că orice s-ar întâmpla munca mamei este sfântă. Şi azi când mă gândesc, aş da orice să le mai am în faţa ochilor mei, căci dacă vreodată aş fi avut nevoie să zbor, cu dragostea mamei sigur reuşeam să fac asta.

Revenind la conexiunea cu prezentul, mă gândeam eu timpul serbării ce frumos ar fi să am nişte aripi din acelea de fluture, pe care ţi le ataşezi la spate şi îţi imaginezi că eşti doar tu şi aerul care-ţi unduie mişcările. Evenimentul la care am participat astăzi mi-a îndeplinit un mare vis. Piticul de 10 ani (+12 adăugaţi între timp) şi-a primit exact ce îşi dorea. Mi-am pus aripile în spate şi mi-am imaginat că-mi iau zborul spre lumea mea.

Eram doar eu şi lăsam în urmă Bastionul Croitorilor pe măsură ce înaintam în vis. Într-o singură seară am reuşit să mă întorc 12 ani în urmă şi să fac fericit un copil. Ironia sorţii e că în urmă cu o lună, mi-am luat la propriu zborul de acasă, plecând pentru prima dată din cuibul părintesc. Acum am primit şi o pereche de aripi pentru a nu uita niciodată de locul în care s-au născut paşii mei.

Comunitatea UseTogether nu doar că împlineşte vise şi face oamenii fericiţi prin obiectele pe care oamenii le pun la dispoziţie, dar te ajută să fii practic. Ai nevoie de o chestie, nu vrei să dai banii pe ea şi ţi-ai dori să fie cineva de încredere care să-ţi împrumute lucruşorul respectiv.

Asta mi s-a întâmplat astăzi. Dacă şi voi sunteţi din Cluj, vă recomand să cercetaţi cu atenţie pagina UseTogether pentru a vedea la ce anume se referă consumul colaborativ şi cum puteţi beneficia de lucruri practice pentru o perioada determinată de timp.

, , , , ,

În căutarea Clujului,Stropi de creativitate

O călătorie de 50 de minute în trecut

5 Oct , 2012  

385610_4776418774426_279797525_n

Cu siguranţă am avut parte de o săptămână încărcată în adorabilul Cluj. Ore la şcoală dimineaţa, realizat materiale didactice la amiază şi fugit la facultate după-masa. E de-a dreptul extenuant să ajungi acasă după 14 ore de muncă intelectuală. Dar cum reuşesc să mă trezesc în fiecare dimineaţă la 06:30, pot spune că am găsit ce căutam.

Azi a fost una dintre zilele pe care n-am să le uit niciodată. În primul rând, pentru că se împlinesc 6 ani de când mica mea găină “umanoidă” a plecat într-o altă lume. Iubitorii de animale vor înţelege de ce spun că uneori animăluţele pot fi superioare oamenilor. Când mă gândesc cum venea înaintea mea , paznicul nostalgiei îmi trimite o fărâmă de lacrimă pe propria-mi faţă. Dar prezentul nu mă lasă să fiu tristă.

Pentru că 5 octombrie nu e doar ziua celebrării Arabelei, ci şi Ziua Internaţională a Profesorilor. Adică e ziua fetiţei care îşi strângea găinile pe platoul din faţa casei şi le preda sârguincios dintr-o carte pe care nu ştia s-o citească la vremea respectivă. Timpul a trecut, fetiţa a desluşit literele şi azi a făcut un schimb cu alţi copilaşi. Puţini mai mari decât era ea când a început să ţină lecţii, fără să ştie că aşa se numesc. Pur şi simplu, o făcea din instinct.

Timp de 50 de minute am stat în băncuţă alături de restul elevilor din clasă. Bucurie mai mare decât aceea în care îţi vezi propriii discipoli cum preiau rolul de dascăl nu prea există. Seriozitatea, dedicarea, răbdarea, respectul, tactul pedagogic chiar au fost atribute ale unor elevi de 10 ani, care au pus în practică ceea ce d-ra învăţătoare le spunea cu o oră înainte: “Nu poţi învăţa nimic pe nimeni. Poţi doar să-i faci pe oameni să gândească.”.

Uitându-mă la ei, îmi aminteam de paşii gândurilor mele de acum 17 ani: “Nu vreau să cresc niciodată. Lăsaţi-mă copil!”. Cu toate acestea, timpul nu m-a iertat, m-a transformat într-un adult. Dar pentru o oră, mi-a îngăduit să mă întorc în lumea mea: acolo unde întrebările nu erau puse pentru a găsi un răspuns, ci pentru a da naştere unor alte întrebări.

 

, , , , , , , ,

În căutarea Clujului

În căutarea Clujului

22 Sep , 2012  

301221_4700384113607_1677052227_n

Aproape în fiecare zi când soseam de la şcoală, deschideam al meu blog şi mă uitam la foaia cea albă pe care îmi propuneam s-o umplu cu diverse păţanii personale. Se pare că nu am avut deloc inspiraţie în săptămâna ce-a trecut şi mai toate gândurile mele s-au condensat în mici postări pentru nevrednicul Facebook.

Dar azi e sâmbătă, aşa că lucrurile iau o altă turnură. După o mulţime de materiale pedagogice, sinapsele mele leagă şi altfel de informaţie. Se pare că în momentul în care te mulţi într-un alt oraş, cel mai greu e să vorbeşti despre asta. De fapt, eu mă simţeam aidoma unui navetist, care se întoarce la sfârşit de săptămână acasă. E ceea ce-mi propun pentru viitor şi sper să-mi şi reuşească.

Lăsând la o parte gândurile premergătoare inspiraţiei, haideţi să vă povestesc despre o întâmplare care părea în urmă cu două săptămâni de-a dreptul utopică. Marţea trecută, adică pe 11 septembrie, m-am dus eu frumuşel în Cluj-Napoca pentru un interviu. Din păcate, nu s-a mai ales nimic de angajarea respectivă, aşa că după nişte lacrimi scăpate pe mijlocul drumului, m-am gândit la o soluţie. Cam aşa sunt eu: în loc să stau să mă supăr la infinit pentru ceva, mă gândesc la o rezolvare. Aşa că am pornit spre Inspectoratul Şcolar Judeţean cu inima strânsă, doar-doar or mai fi având vreun post rătăcit pe acolo. Pentru cei care nu ştiu, am terminat Liceul Pedagogic şi am lucrat o scurtă perioadă de timp ca învăţătoare.

Frapant a fost faptul că mi-au spus să mă prezint a doua zi la concurs. Asta înseamna că trebuia să revin acasă după acte şi între timp să mă mai şi pregătesc. Am acceptat provocarea, m-am întors, dimineaţa m-am trezit devreme pentru a merge în Cluj, iar la 12:00 primeam subiectele de examen. Colac peste pupăză, am aflat nota luată cu 10 minute înainte de a-mi lua bilet de tren. Asta pentru că trebuia să mă întorc din nou în Cluj pentru a participa la şedinţa publică de joi. 3 zile am făcut naveta Oradea-Cluj-Napoca. Zic că a meritat, deoarece am dat peste o clasă tare simpatică şi spre marea mea bucurie pot face exact ce-mi place mai mult: să lucrez cu oamenii.

Doar că de data asta e puţin mai diferit: aici trebuie să fii atent la fiecare detaliu, fiindcă la finalul ciclului primar, micuţii mei vor fi nevoiţi să dezvolte tot ce au învăţat până acum. Bineînţeles că nu pot renunţa la cunoştinţele acumulate pe partea de educaţie non-formală. Aşa că îi aşteaptă multe zile creative în compania mea. Ne aşteaptă un an plin de peripeţii, frumoase zic eu, în care excelenţa şi munca de echipa vor fi atribute ale clasei noastre.

Iar mie nu-mi rămâne decât să mă (re)îndrăgostesc de Cluj. Acum că petrec mai mult timp departe de casă, iubesc Oradea mai mult ca oricând. Dilema celui care se mută: în momentul în care trebuie să bifez într-un formular în ce oraş stau, mă gândesc oleacă până să zic Cluj.

, , ,

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers