Nu mai vreau să fiu mare!

Ştiu că pare prostesc titlul, dar chiar m-am săturat să fiu mare.
Era mult mai bine când eram mică. Adică atunci când nu eram majoră.
Nu aveam nici o treabă cu viaţa, nici un stres.

Şcoala mi s-a părut un calvar, zilnic auzeam de la ai mei doar ”învaţă Ane!”.
Acum, că am terminat şi cu şcoala, tot ce aud este doar ”caută-ţi ceva de lucru, nu te mai putem ţine aşa, ai 18 ani, eşti mare deja…”.Culmea e că la 17 ani nu au avut treabă cu mine, şi acuma, brusc am 18 ani şi sunt mare, nu mă mai pot ţine.. trebuie să merg şi eu să fac bani.
Nici nu am reuşit să mă bucur bine că am terminat liceul, că am luat bacul, că deja tre să îmi caut de lucru.

Îmi cer scuze că nu am mai scris de ceva vreme pe blog.
Urmează în câteva zile să citiţi un articol interesant. Abia aştept să îl public.

Până atunci, aveţi grijă de voi.

Grijile părinţilor vor fi grijile noastre

parinti-si-copii

Da. Aşa e.
Cât am fost mică, nu am înţeles niciodată de ce mereu trebuie să merg în casă atunci când sunt toţi copii afară.
Nu înţelegeam niciodată de ce sunt aşa curioşi părinţii mei de prietenii mei.
De ce mă întreabă toate nimicurile despre unul şi despre altul.

Nu ştiam de ce îmi spun mereu să am grijă de mine, să fiu cuminte, să vorbesc frumos cu lumea şi să am grijă unde şi cu cine merg. Îmi spuneam ”Bine.. ce pot să păţesc, Doamneeeee”.

Acum, încep să înţeleg toate lucrurile astea. Teama cu care mă lasă ai mei să merg afară până şi la vârsta asta.. nu a dispărut.

Când voi fi mămică nu ştiu cu ce uşurinţă îmi voi lăsa copilul afară la joacă.