Viaţa de zi cu zi

Surpriză pentru mama

23 Jun , 2013  

581142_4255474751151_509028468_n

Sunt omul surprizelor, asta ştie orice persoană care mă cunoaşte câtuşi de puţin. Ziua de azi nu putea fi sub un alt semn, având în vedere că mama împlineşte frumoasa vârstă de 45 de ani, dintre care ultimii 23 de ani mi i-a dedicat în exclusivitate.

Nu credeam că planurile mele de a-i înfrumuseţa ziua mamei se vor dovedi atât surprinzătoare chiar şi pentru mine. Lansam la un moment pe Facebook întrebarea “Dragi orădeni, e cineva care m-ar putea ajuta cu o mică surpriză pentru mama?” şi până să verific dacă a răspuns cineva, primisem deja câteva mesaje şi comentarii.

More…

, , , , ,

Cele 7 arte

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

17 Apr , 2013  

Foto spectacol

Mă grăbeam azi tare-tare spre cursul de limba franceză şi în toiul îndesării tuturor obiectelor posibile şi imposibile în geanta supra-numită “Groapa Marianelor” am uitat un accesoriu cât se poate de important: domnul telefon. De când l-am achiziţionat, cred că nu există timp liber pe care să nu-l folosesc în favoarea minunii cu două butoane. Baiul cel mare e că are internet şi atunci mă trezesc în drumul spre casă să mai scriu un email sau să mai port o conversaţie kilometrică.

Atunci când îl uiţi acasă, cum s-a întâmplat azi, te gândeşti cum îţi vei consuma timpul acela anost până la domiciliu. Puteai să dai un telefon, să vezi ce idei i s-au mai năzărit unui coleg, ce-a mai gătit mama sau prin ce părţi mai umblă prietenii tăi. Azi, în schimb, am fost nevoită să-mi regândesc timpul alocat traseului. Aşa că m-am plimbat. M-am dus bucuroasă spre caravana livrească din centru, m-am uitat la anul scris cu cifre romane pe o clădire impresionantă, m-am holbat la vitrine, ba chiar am descoperit că hotelul din apropiere are o recepţie frumoasă şi am putut să urmăresc cu privirea fiecare maşină cu număr de Bihor pe care am zărit-o. Asta pentru că am avut timp. Acel timp, care din păcate, este devorat de tehnologia menită “să ne facă viaţa mai uşoară”.

Aşa mi-am adus aminte că am de scris un articol despre un eveniment la care mi-aş dori din tot sufletul să mă telportez. Este o piesă de teatru, care se desfăşoară vineri, de la ora 19:00, la Filarmonică. Cea din Oradea, desigur.

Scenariul îi aparţine scriitorului Matei Vişniec, iar regia lui Petre Vutcărău. Distribuţia este una deosbită, rolurile fiind interpretate de către Elvira Rîmbu, Petru Panait şi Şerban Borda. Va fi şi un domn violoncelist, fiindcă piesa se numeşte tocmai aşa “Şi cu violoncelul ce facem?“. Aşadar, veţi avea plăcerea să-l ascultaţi pe Gheorghe Crişan.

De ce recomand piesa?

Fiindcă este construită prin îmbinarea dintre comedie şi teatrul absurd. Recunosc că, de când l-am citit pe Eugen Ionescu am o mare simpatie pentru teatrul absurd. Parcă ştie cel mai bine ca să scoată în lumină profunzimea fiinţei umane. În acest caz, cele trei personaje se înfăţişează în următoarea ipostază: Doamna cu voal, Omul cu ziarul şi Bătrânul cu baston stau comod într-o sală de aşteptare…a trecerii timpului şi sunt deranjaţi de violoncelistul care cântă obsesiv.

Omul cu violoncelul este … metafora lui Vișniec, fiind cel pentru care trecerea timpului, derularea vieții are un scop – de căutare activă a exprimării unui ideal. Pentru el, concret ar fi idealul să își perfecționeze interpretarea la violoncel. Alături de el , “așteaptă “ trei personaje anoste, dezinteresate de orice activitate, lipsite de preocupări constructive. Privesc la început, cu îngăduință manifestarea perseverentă a violoncelistului, încep apoi să se revolte, îi resping manifestarea pe care nu o pot înțelege și caută metode stupide pentru a îl anihila.

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

Îmi doresc ca vineri să vă uitaţi şi voi telefoanele acasă, drept pentru care vin cu două invitaţii pentru piesa despre care v-am povestit anterior. Prima persoană care-mi răspunde într-un comentariu la întrebarea “De ce ar trebui să ne uităm din când în când telefoanele acasă?” capătă invitaţiile promise.

Aşadar, să vină răspunsul!

P.S. Nu, nu puteţi să vă sunaţi un prieten pentru a răspunde la această întrebare. :P

, , , ,

Viaţa de zi cu zi

Sufăr de SPN!

12 Mar , 2013  

Majoritatea oamenilor din lumea aceasta încalţă un condur şi devin tovarăşi de drum de la prima întâlnire. După cum bine vă puteţi da seama, eu nu intru în eşantionul oamenilor normali, aşa că astăzi am să vă vorbesc despre cum e să fii suferind când vine vorba de pantofi.

More…

, , ,

La pas prin Oradea

Cum am devenit protestatar?

9 Feb , 2013  

ebihoreanul_ro_818e51d5b5109e4b7534d95ac973d750

Fiind din Ardeal, sunt o persoană tare paşnică şi mereu mă gândesc că dialogul este cheia pentru rezolvarea oricărui conflict. Numai că vine o vreme, când locul în care ai crescut este în pericol şi atunci îţi spui că nu poţi să adopţi o poziţie relaxată de cetăţean oripilat de ceea ce se întâmplă.

Anul trecut, cam pe vremea asta, citeam primul articol despre gazele de şist pe blog-ul lui Flavius Bunoiu şi recunosc că mi s-a întors stomacul pe dos când am văzut ce înseamnă toată această tărăşenie economică. Doar că infantila de mine a gândit că poate exagerează şi n-au cum să ni se întâmple asemenea lucruri nouă. Prezumţia a fost asemănătoare celei în care zici că n-ai cum să te îmbolnăveşti tu de gripă dacă ai mâncat toată iarna portocale.

Dar iată că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Pe parcursul anului trecut, am mai lecturat câteva publicaţii de ştiri care tratau subiectul, dar nici atunci n-am fost pe deplin convinsă că zona din care provin ar putea fi vreodată afectată de “dinţii exploatatorilor”. La sfârşitul anului trecut, situaţia devenea din ce în ce mai întunecată. Deja veştile despre exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică făceau înconjurul României.

La începutul acestui an, urma să aflu de pericolul grozav ce ne paşte, precum şi despre “actele de binefacere” ale înalt-luminaţilor noştri care s-au gândit să emită avize pentru studiile de fezabilitate necesare constatării perimetrelor ocupate de pungile cu gaze. 

Acum, probabil că vă veţi întreba ce-i cu agitaţia care s-a creat în jurul acestui subiect. Am să explic foarte simplu ce înseamnă de fapt tot acest procedeu. Gazele de şist se găsesc în roci, la adâncimi foarte mari. Pentru a fi exploatate este necesară folosirea unei metode numită fracturare hidraulică. Ceea ce înseamnă următoarele: se forează vertical, apoi orizontal, la o adâncime cuprinsă între 3 şi 6 kilometri; se injectează circa 60 de milioane de litri de apă alături de un cocktail de substanţe deosebit de toxice. Tot procedeul se soldează cu eliminarea gazului de şist printr-o sondă, iar apa rămasă se depozitează în iazuri de decantare. Bineînţeles, că nu este vorba de substanţe prietenoase cu solul precum concentrat de budincă sau praf ilariant.

Apa utilizată în acest caz nu poate fi tratată ulterior şi folosită în alte scopuri. Prin urmare, în iazuri şi în sol va rămâne o apă impură, existând în acest fel un real pericol de a se infiltra în pânza freatică.

Ce pericole îl paşte pe săracul mediu în aceste condiţii?

  • contaminarea apei potabile şi a apelor subterane;
  • soluri toxice şi radioactive;
  • poluarea aerului;
  • cutremure şi alunecări de teren; 
  • cancer şi alte boli pentru locuitorii de pe raza pungilor de gaze;
  • distrugerea florei şi a faunei;
  • distrugerea infrastructurii;
  • poluare fonică;

După cum vedeţi, nu este de glumit cu gazele de şist. Aşa că azi, m-am dus frumuşel să protestez în faţa prefecturii, după ce mă întorsesem de dimineaţă din Cluj, aterizasem pe la stomatolog în prealabil şi în cele din urmă, mi-am îndreptat paşii către Parcul Traian. Ce-i drept, am ajuns acasă cu picioarele îngheţate. Dar sunt fericită pentru că am putut să-mi susţin cauza.

Au fost în jur de 100 şi ceva de oameni, au venit reporteri de la diferite televiziuni, am dat şi un interviu pentru TVR1 şi am scandat “Un strigăt ecologist contra gazelor de şist” alături de amicii cu care am organizat Ziua Roşiei Montane în Cluj-Napoca.

Da, sunt ecologistă. Am protestat pentru a doua oară în viaţă. Şi aş mai face-o de oricâte ori ar fi nevoie pentru a fi sigură că moştenitorii mei vor respira cel puţin un aer la fel de curat ca mine şi nu vor fi puşi în poziţia de a-şi cumpăra teren pe lună pentru a-şi pregăti delocalizarea.

La un moment, Mihnea, un clujean venit la protest, a spus o chestie foarte inteligentă la adresa partidului politic care susţinea că a organizat manifestarea: “Nu partidul X trebuie să afime că a iniţiat evenimentul, ci trebuie să susţină că s-a alăturat oamenilor care militează pentru o cauză.”

Până data viitoare, când am să explic mai multe despre gazele de şist (şi plănuiesc să fac asta într-un articol riguros întocmit) vă invit să semnaţi petiţia şi să spuneţi “Nu” împotriva gazelor de şist.

Sursă foto. 

, , , ,

Cele 7 arte,La pas prin Oradea

Dan Dragoş – Dorim să-i facem pe străini să viziteze Oradea

3 Feb , 2013  

428111_363460277084920_656793933_n

Anul acesta se împlinesc 900 de ani de la prima menţionare istorică a minunatului oraş din care provin. Din 1113 datează documentul în care Oradea este atestată istoric. Cu o asemenea istorie la bord şi cu ample sentimente de mândrie, mi-este imposibil să nu evidenţiez prin cugetările mele scrise câte puţin din ceea ce face urbea de pe Criş să fie considerată cu adevărat fermecătoare.

Căci e imposibil să vizitezi o dată oraşul şi să nu-ţi doreşti să revii. Arhitectură deosebită, evenimente marcante, locuri speciale şi oameni frumoşi reprezintă sufletul acestei citadele. Drept pentru care, veţi descoperi pe parcursul acestui an motivele care mă fac să apreciez Oradea şi să vorbesc de fiecare dată despre ea cu cel mai mare ataşament. Astăzi, am să mă opresc la a vă vorbi despre doi prieteni, colecţionari de fotografii. Organizează al doilea vernisaj, ce are ca titlu “Oradea în perioada comunistă”.

Vă invit să aflaţi mai multe despre iniţiatori, Dan Dragoş şi Vasile Valcan, dar până atunci opriţi-vă paşii pe pagina de Facebook “Oradea în Imagini“, un proiect minunat, care a ajuns în luna februarie la 7000 de fani. 

Cum a început activitatea de a colecţiona poze cu Oradea?

Proiectul “Oradea în imagini” a început din pasiunea pentru arta fotografică pe care o împărtăşim amândoi, din dorinţa de a promova oraşul nostru şi dorinţa de a-i cunoaşte istoria.

De unde aţi reuşit să faceţi rost de ele?

Putem spune că avem mai multe surse. Foarte multe poze vechi le-am găsit pe internet, pe diferite site-uri şi bloguri în mai multe limbi: română, maghiară, engleză chiar şi în germană. Am primit multe poze de la persoane care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru Oradea. O altă sursă a fost cumpararea de cărţi vechi în care apar imagini cu oraşul nostru şi chiar achiziţionarea de cărţi poştale.

Care este povestea celei mai vechi poze din colecţie?

Nu ştim cu exactitate care este cea mai veche poză, dar din comentariile orădenilor se pare că aceasta ar fi cea mai veche poză, datată aproximativ din anul 1890. Poza este realizată în Piaţa Sf. Ladislau, azi Piaţa Unirii.

La ce numãr aţi ajuns în prezent?

În total avem peste 1300 de poze.

Cum se vede Oradea în istorie, doar uitându-te la poze?

Oradea a fost şi este un oraş frumos şi unic cu o istorie milenară. Aceste fotografii au imortalizat istoria orasului şi au surprins locuri, momente şi sentimente unice. Doar uitându-te la imagini, ai ocazia să faci o călătorie virtuală prin istoria oraşului, construindu-ţi în acest fel o perspectivă nouă asupra urbei de pe malul Crişului Repede.

Ce trezeşte interesul unui fotograf de a imortaliza acelaşi loc în continuu?

Cred ca impactul timpului asupra acelui loc este un factor care trezeşte interesul fotografului. Acest loc, care este Oradea, îl poţi imortaliza la nesfârşit, deoarece este într-o continuă schimbare.

Cum de v-aţi hotărât să faceţi o expoziţie despre Oradea în perioada comunistă?

Am vrut să arătăm celor care nu au prins acea perioadă cât şi celor care au trăit în ea că Oradea a fost şi este un oraş frumos. Dorim cu această ocazie să le expunem celor mici cum arãta Oradea înainte ca ei să se nască, iar persoanelor mai în vârstă să le readucem aminte de copilărie. Istoria oraşului nu trebuie uitată, ea face parte din prezentul şi viitorul Oradiei.

Cum a fost Oradea în perioada comunistă?

Pentru noi care nu am prins perioada aceea, vazută din fotografii, Oradea era un oraş superb, mai verde decât azi şi mai curat. Ne spuneau persoane care au trăit în comunism că era un oraş liniştit, civilizat, iar orădenii circulau foarte mult pe jos.

În acest context, vom expune 22 de poze din diferite zone ale oraşului.

Care sunt detaliile expoziţiei?

Expoziţia va fi realizată cu ajutorul Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai”, iar imaginile vor fi expuse în filialele sale, după cum urmează:

4 februarie – 26 februarie – Filiala Decebal (B-dul Decebal, Nr. 17, Bl. C 86)

1 martie – 28 martie – Filiala Ioşia (Aleea Cazaban, Nr. 57, Bl. S 80)

1 aprilie – 25 aprilie – Filiala Dacia (B-dul Dacia, Nr 106, Bl. AN 5)

2 mai – 28 mai – Filiala Băile Felix (Lângă lacul cu nuferi)

De ce nu aţi înfiinţat o asociaţie culturală prin care să promovaţi ceea ce faceţi?

Poate cu timpul o să înfiinţăm o asociaţie, dar momentan suntem implicaţi în Asociaţia Ecoplanning.

Cum apreciaţi succesul pe care îl aveţi cu pagina de Facebook “Oradea în imagini” şi ce planuri aveţi în acest sens?

Sincer, nu ne-am aşteptat ca într-un an de zile (în 18 Februarie 2013 se face un an ) să ajungem aici, să organizăm o expoziţie foto itinerantă împreună cu Biblioteca Judeţeanã “Gheorghe Şincai”. E un sentiment plăcut când, persoane necunoscute, ne felicită şi ne mulţumesc pentru tot ce facem pentru Oradea, chiar şi mass-media şi bloggeri orădeni au scris articole despre proiectul “Oradea în Imagini”. Am fost plăcut surprinşi când am dat un interviu pentru un site din Bucureşti (www.autentici.ro), iar puţin mai târziu am fost invitaţi la RadioTransilvania.

Apropo, în ziua de Crăciun am primit un mesaj din Italia: “Mulţumim pentru pozele splendide de acasă, chiar ne este foarte dor de oraşul nostru, dar aceste poze ne ajută să trecem mai uşor peste aceste sentimente. Mulţumim. Sărbători fericite!” Oameni apreciază ce facem, iar noi suntem bucuroşi că le putem oferi aceste poze cu Oradea.

Planuri de viitor…Avem multe. Câteva din ele ar fi acestea: Dorim să facem un site, pentru că nu toţi au cont de Facebook. Vrem ca la vară să organizăm o expoziţie foto pe Corso. Dorim ca imaginile cu Oradea să ajungă cât mai departe, să-i facem pe străini să ne viziteze oraşul. Şi, nu în ultimul rând, să creştem comunitatea pe care am creat-o.

Cum se vede lumea prin obiectivul unui fotograf?

Viaţa este ca o călătorie în jurul lumii. Uneori lumea este deosebită, infinită, artistă, blândă, dar uneori lumea este rea, egoistă, tristă, dură. Toate aceste sentimente, momente, stări dorim să le suprindem, să le împărtăşim cu cei din jurul nostru. Everything has beauty, but not everyone sees it.

 

, , , , , ,

Cele 7 arte,Deshide o carte

Ce sentiment ai când citeşti o carte?

27 Jan , 2013  

libri11

Azi (adică ieri, că deja a trecut de ora 24:00) a trebuit să răspund la nişte întrebări legate de cărţi, cu scopul de ajuta o amică să-şi pregătească un proiect pentru facultate. Recunosc că mi-au dat mult de gândit, drept pentru care încă reflectez asupra răspunsurilor pe care le-am dat. Când trebuie să vorbeşti despre cărţi şi să faci o antiteză vechi-nou, imposibil să rămâi impasibil.

Am fost întrebată de sentimentul pe care îl am când ţin o carte în mână. Îmi este destul de greu să mă pronunţ asupra amalgamului de trăiri, dar într-un singur cuvânt, aş spune că sunt fericită. Îmi place să adulmec cartea, să-i simt mirosul, să-mi plimb degetele pe filele ei, să o ţin în mâini, s-o închid şi apoi s-o deschid iar, să urmăresc cu privirea cuvintele şi apoi să picure o lacrimă pe cotor…

Puţine au fost cărţile de beletristică pe care le-am citit şi care nu mi-au provocat nicio emoţie. Îmi amintesc că prin clasa a VI-a, aveam eu de citit în vacanţa de vară vreo 20 de cărţi şi m-am tot dus la bibliotecă la fiecare două săptămâni pentru a-mi mai face provizii. Într-o zi, am fost atât de prinsă de ceea ce am citit, încât am uitat de tot. Nu mi-a fost foame, nu mi-a fost sete, nu mi-a fost somn, n-am ştiut ce trebăluieşte bunica prin casă. Eram doar eu, cartea şi canapeaua. Nu m-am oprit decât după ce am terminat primele 200 de pagini. Era prima carte pe care o terminam în ziua în care am început-o şi nu pot folosi îndeajunse cuvinte din vocabular pentru a dezvălui ce sentimente mă învăluiau.

Aş spune că a fost asemenea unei monede. Pe de o parte, eram încântată de realizare, de faptul că am citit pe nerăsuflate pentru a-i afla sfârşitul. Pe de altă parte, eram foarte tristă că a trebuit să închid cartea şi nu mai era nimic de aflat. De acum, ştiam tot ce a vrut să spună autorul. N-am să mai stau în suspans, n-am să mai sufăr alături de personaje şi nici n-am să mai scrâşnesc din dinţi atunci când nu-mi va plăcea purtarea unui personaj. Cunoşteam finalul…iar acesta e cel mai rău lucru din cariera unui cititor.

Reversul medaliei e dat de celelalte cărţi. Alte poveşti de aflat, alte personaje care mă vor lua de mână de îndată ce am să trec de primele pagini şi alte călătorii spre necunoscut. Mi se pare de-a dreptul fascinant să ţii o carte în mână. Nu doar că se comportă asemenea celui mai bun sfetnic, pentru că nu te va contrazice niciodată, dar parcă are mereu impregnantă o doză de mister. Niciodată nu ştii ce va fi la capătul celălalt. Ştii doar că trebuie să parcurgi vieţi întregi pentru a ajunge la deznodământ. Şi de cele mai multe ori, e de-a dreptul sublim.

Eu vă spun sincer că mi-e frică de momentul în care nu vor mai fi cărţi tipărite. De-aş avea toţi banii din lume, probabil că aş achiziţiona toate cărţile din lume. Doar pentru a şti că le vor rămâne mai departe generaţiilor viitoare. Oricât de mult ar înainta tehnologia, nu ar trebui niciodată să ne dezicem de plăcerea de a rezona cu o carte. Paradoxul e că niciuna dintre ele nu vorbeşte, dar toate transmit un mesaj.

Iar solul din mine vă spune că azi doresc să ne vedem la ediţia din ianuarie a “Schimb de Cărţi“. De la ora 16:00, în Stage, sunteţi aşteptaţi să vă împrieteniţi cu o carte şi s-o luaţi acasă la braţ. Deşi s-ar putea să vă ia ea de mână mai repede decât aţi crede.

Pe azi, aşadar!

, , ,

Viaţa de zi cu zi

O rădăcină

2 Nov , 2012  

SANYO DIGITAL CAMERA

Nu mă spuneţi copilaşilor mei, dar de abia am aşteptat să primesc vacanţă. De când m-am mutat în Cluj, am avut parte de zâmbete în fiecare dimineaţă, lecţii de ţinut minte pentru o viaţă întreagă şi chiar doze de farmec cotidian. Dar cine a spus că nicăieri nu e acasă, înseamnă că a fost plecat pe undeva.

Analizându-mi activităţile din ultimul timp, pot spune că am luat o decizie bună. Îmi place facultatea, îmi ador serviciul, treptat îmi fac cunoştinţe, doar că n-am piese ale celui mai important puzzle – familia şi prietenii. De multe ori, în încercarea de a masca anumite trăiri, foloseşti cuvinte pe care s-ar putea să le înţelegi tu sau dai un ton plastic oricărui limbaj pe care-l afişezi. Parcă n-ai vrea să ştie lumea că tu în adâncul tău tânjeşti după acasă. După aceea îţi vor replica “Dar cine te-a pus să pleci?” sau “De ce ar trebui să-mi pară rău pentru ceea ce simţi?”.

Nu mă aştept să fie cineva înduioşat de aceste propoziţii. Pentru că la rându-mi sunt o fiinţă prea sensibilă pentru a înţelege apatia unor oameni. Dar unii vor înţelege, fiindcă au trecut prin aceeaşi situaţie. Te simţi asemenea cărţii de buletin pe care o ai în portofel: pe o parte scrie mare şi frumos adresa, locul în care te-ai născut şi datele părinţilor, iar pe cealaltă parte apare o stradă şi un număr.

Meanwhile, e oficial vacanţă.

,

La pas prin Oradea

12 motive pentru a te iubi

11 Oct , 2012  

486653_4811451330218_1224068299_n

Sunt unele locuri din această lume de un farmec aparte pentru simplul motiv că fac parte din noi. Acasă nu e doar spaţiul în care familia trăieşte zi de zi, ci reprezintă oraşul cu aleile pavate, principala pe care te rătăceşti uşor în negura vremurilor, un Criş străjuit de un pod al intelectualilor, un autobus 14 care te lasă la Universitate, iar următoarea staţie presupune întâlnirea cu veşnicia şi alte mici amintiri pe care le-ai acumulat într-un sertăraş al propriul suflet.

Aşa cum e firesc, în viaţa oricărei familii există o sumă de evenimente importante. În acest caz este vorba de ziua oraşului tău, cetatea imaginară în care copilăria, maturitatea şi bătrâneţea şi-au dat întâlnire sau urmează să facă acest lucru prin intermediul persoanei care citeşte aceste rânduri. Fie că eşti orădean sau nu, e imposibil să rămâi impasibil la o zi de naştere. Şi cum felicitările de rigoare nu se potrivesc contextului, o declaraţie de iubire le va înlocui, transmiţând în acest fel preţuirea celei care aşază aceste litere izvorâte din suflet.

Adevărul este, draga mea Oradie, că am început să te iubesc după ce am devenit ambasadoarea ta. Am fost asemenea peştelui care atunci când este scos din apă îşi dă seama că acolo este într-adevăr spaţiul său vital. Până atunci, trăia cu impresia că se află în locul potrivit şi atât. Ştii tu oare că eu sunt peştele tău? Deşi n-am locuit niciodată oficial în “apele” Crişului, mi-am petrecut mare parte din viaţă acolo: şcoală, facultate, serviciu, evenimente, teatru, film, prieteni, cumpărături, plimbări, conferinţe, evenimente şi cultură.

Permite-mi, aşadar, să-mi exprim preţuirea faţă de tine în 12 aspecte esenţiale ale devenirii tale în “veşnicul meu acasă”.:

  1. Despre prima ta atestare istorică am auzit abia acum vreo 7 ani şi nu-mi imaginam că ai un trecut atât de îndepărtat; care oraş se mai poate lăuda cu anul 1113 în certificatul de naştere (istorică)?
  2. “Naşul” unui bine-cunoscut cartier din Oradea este cel care a descris amănunţit invazia tătară, iar astăzi îi suntem recunoscători pentru amănuntele oferite;
  3. A fost nevoie de un concurs de desen pentru a afla că ai reprezentat Meridianul 0 înainte ca acesta să fie stabilit la Greenwich;
  4. Reprezinţi un centru al multiconfensionalului prin episcopiile găzduite în acest oraş; poate de aceea este atât de mare toleranţa mea faţă de popoarele străine;
  5. Ai în numele tău vocalele de început şi de sfârşit ale prenumelui meu; mă gândesc că acesta e unul dintre cei mai puternici lianţi de ordin spiritual care există între noi, am început să exist aici şi voi continua asemenea;
  6. Însăşi stema ta, compoziţie formată din Arhanghelul Mihail şi leul marchează firea orădenilor: sensibili, dar în acelaşi timp temerari. Dualitatea este la ea acasă când vine vorba despre simbolul orăşenesc şi tipul orădenilor;
  7. De curând am aflat că a noastră filarmonică şi-a început activitatea sub bagheta lui Johann Haydn, fratele marelui compozitor Joseph Haydn, în anul 1760;
  8. Revista “Familia” a fost un proiect inovativ al patronului spiritual Iosif Vulcan. Nu doar că poartă pe fâşia responsabilităţilor ghidajul liceul care m-a format, dar a lăsat unei Românii întregi o mare moştenire culturală.
  9. Prima operaţie pe cord deschis din România a fost realizată de un orădean, doctor Ioan Pop de Popa;
  10. Cred că sunt atât de pasionată de diplomaţie, fiindcă am avut un exemplu extraordinar de bune practici în persoana domnului Mircea Maliţa;
  11. Aş afirma cu un soi de mândrie orădeană că tu ai fost oraşul ce a stat la baza Marii Unirii. Dacă aici s-a semnat Declaraţie de autodeterminare a românilor din Transilvania, înseamnă că am toate motivele pentru a întări cele menţionate anterior.
  12. Te iubesc pentru tot ce eşti: fragilitate, curaj, poartă către vestul Europei, mix de culturi şi religii, spaţiu al bunăvoinţei, loc al hărniciei şi cupolă a educaţiei.

La mulţi ani, Oradea mea!

P.S. Mâine ne vedem pe viu şi petrecem împreună ultimele zile din frumoasa Toamnă Orădeană

, , , , , ,

La pas prin Oradea

Se lansează postul Digi24 Oradea

3 Aug , 2012  

Prin primăvară, circulau zvonuri că postul local TVS ar urma să se metamorfozeze şi să treacă la următoarea etapă. Ce-i drept, nu am fost niciodată o telespectatoare fidelă a canalului, dar îmi rămâneau ochii aţintiţi  asupra sticlei când găseam ceva interesant pentru propria-mi persoană. 
Astăzi, am participat la o conferinţă de presă centrată pe deschiderea transmisiilor noii televiziuni: Digi24 Oradea.

Practic, echipa TVS rămâne la pupitre, redacţie şi în teren, iar începând de luni, 6 august 2012ora 19:00, vom avea propriul canal de ştiri. 

După 19 ani de TVS (nici acum nu ştiu ce înseamnă :P) trecem la un nou format: jurnale de ştiri şi emisiuni tematice. În cadrul întâlnirii de azi, am aflat că echipa numără 50 de persoane, se va pune accent pe ştirile utile şi nu există o tabără politică pe care s-o susţină. Ceea ce înseamnă, că drumul către echidistanţă ar trebui să fie deschis de luni. 
Din culisele emisiunilor

Oana Mudura va prezenta jurnalele din prime-time (16:30, 18:30 şi ora 21:00). 
Yvette Mîrza le va aduce informaţii proaspete orădenilor de la primele ore ale dimineţii. 
Ana Maria Georgescu va fi prezentatoarea emisiunii “Turist acasă”, ce va rula în fiecare marţi seară şi va vorbi despre “poveşti neştiute ale orădenilor”. Prima apariţie din acest format va fi centrată pe istoria ghetoului din Oradea.
Bogdan Băcilă este responsabil de o emisiune despre piaţa forţei de muncă “Recrutat în Crişana” şi după cum afirmă moderatorul, să sperăm că rata şomajului va scădea în urma celor expuse.
Octavian Haragoş îşi continuă colaborarea cu Digi24 prin emisiunea “Vocile Bihorului”, un talkshow în stilul propriu. Din surse oficiale, am aflat că pregăteşte o surpriză pe care nu o vom afla decât dacă ne uităm la TV. Să vedem despre ce e vorba. 
La pupitre, că se filmează!

Am aflat că va exista şi un program de internship-uri, vor fi deschise două astfel de poziţii (cu o durată de 2 luni), iar cei care sunteţi pasionaţi de jurnalism, muncă de teren, cercetare şi culegerea informaţiilor, vă sugerez să vă îndreptaţi paşii în această direcţie. E o echipă frumoasă, care debordează de energie şi sunt convinsă după cele prezentate astăzi că vor aduce un suflu nou şi valoros pe piaţa televiziunilor locale şi nu numai. Spun acest lucru, fiindcă se vor prezenta ştiri şi din judeţul Satu-Mare, iar transmisiunile vor fi făcute în full HD. 
Prin urmare, vă invit să vă uitaţi luni seara la televizor, să urmăriţi jurnalul condus de Yvette şi să descoperaţi lucruri neştiute despre Oradea. Fiindcă micul nostru oraş ascunde mai multe surprize decât de putem imagina. 

, ,

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers