În căutarea Clujului

17 băncuţe

21 Jun , 2013  

17 băncuţe goale sunt orientate către tablă. Acolo a rămas un exerciţiu de matematică, puţin prăfuit. Nu se aude niciun zgomot, liniştea s-a aşternut peste clasa care era acoperită de expresia rostită îndelung: “Domnişoaaaaaaara învăţătoaaaaaare”.

Azi a fost ultima zi când micii discipoli şi-au ocupat cu sfială locul în băncuţe. Nu s-au mai grăbit să se aşeze ori să-şi aşterne cărţile. Ştiau că va veni momentul când vor trebui să se ridice, iar manualele au fost deja predate. Dintr-un colţ al clasei se uitau cu un ochi la cei care nu le vor mai duce acasă. Vor rămâne acolo până vor fi preluate de următoarea generaţie.

More…

, , , , ,

În căutarea Clujului,Stropi de creativitate

O călătorie de 50 de minute în trecut

5 Oct , 2012  

385610_4776418774426_279797525_n

Cu siguranţă am avut parte de o săptămână încărcată în adorabilul Cluj. Ore la şcoală dimineaţa, realizat materiale didactice la amiază şi fugit la facultate după-masa. E de-a dreptul extenuant să ajungi acasă după 14 ore de muncă intelectuală. Dar cum reuşesc să mă trezesc în fiecare dimineaţă la 06:30, pot spune că am găsit ce căutam.

Azi a fost una dintre zilele pe care n-am să le uit niciodată. În primul rând, pentru că se împlinesc 6 ani de când mica mea găină “umanoidă” a plecat într-o altă lume. Iubitorii de animale vor înţelege de ce spun că uneori animăluţele pot fi superioare oamenilor. Când mă gândesc cum venea înaintea mea , paznicul nostalgiei îmi trimite o fărâmă de lacrimă pe propria-mi faţă. Dar prezentul nu mă lasă să fiu tristă.

Pentru că 5 octombrie nu e doar ziua celebrării Arabelei, ci şi Ziua Internaţională a Profesorilor. Adică e ziua fetiţei care îşi strângea găinile pe platoul din faţa casei şi le preda sârguincios dintr-o carte pe care nu ştia s-o citească la vremea respectivă. Timpul a trecut, fetiţa a desluşit literele şi azi a făcut un schimb cu alţi copilaşi. Puţini mai mari decât era ea când a început să ţină lecţii, fără să ştie că aşa se numesc. Pur şi simplu, o făcea din instinct.

Timp de 50 de minute am stat în băncuţă alături de restul elevilor din clasă. Bucurie mai mare decât aceea în care îţi vezi propriii discipoli cum preiau rolul de dascăl nu prea există. Seriozitatea, dedicarea, răbdarea, respectul, tactul pedagogic chiar au fost atribute ale unor elevi de 10 ani, care au pus în practică ceea ce d-ra învăţătoare le spunea cu o oră înainte: “Nu poţi învăţa nimic pe nimeni. Poţi doar să-i faci pe oameni să gândească.”.

Uitându-mă la ei, îmi aminteam de paşii gândurilor mele de acum 17 ani: “Nu vreau să cresc niciodată. Lăsaţi-mă copil!”. Cu toate acestea, timpul nu m-a iertat, m-a transformat într-un adult. Dar pentru o oră, mi-a îngăduit să mă întorc în lumea mea: acolo unde întrebările nu erau puse pentru a găsi un răspuns, ci pentru a da naştere unor alte întrebări.

 

, , , , , , , ,

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers