Home
 

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

Mă grăbeam azi tare-tare spre cursul de limba franceză şi în toiul îndesării tuturor obiectelor posibile şi imposibile în geanta supra-numită “Groapa Marianelor” am uitat un accesoriu cât se poate de important: domnul telefon. De când l-am achiziţionat, cred că nu există timp liber pe care să nu-l folosesc în favoarea minunii cu două butoane. Baiul cel mare e că are internet şi atunci mă trezesc în drumul spre casă să mai scriu un email sau să mai port o conversaţie kilometrică.

Atunci când îl uiţi acasă, cum s-a întâmplat azi, te gândeşti cum îţi vei consuma timpul acela anost până la domiciliu. Puteai să dai un telefon, să vezi ce idei i s-au mai năzărit unui coleg, ce-a mai gătit mama sau prin ce părţi mai umblă prietenii tăi. Azi, în schimb, am fost nevoită să-mi regândesc timpul alocat traseului. Aşa că m-am plimbat. M-am dus bucuroasă spre caravana livrească din centru, m-am uitat la anul scris cu cifre romane pe o clădire impresionantă, m-am holbat la vitrine, ba chiar am descoperit că hotelul din apropiere are o recepţie frumoasă şi am putut să urmăresc cu privirea fiecare maşină cu număr de Bihor pe care am zărit-o. Asta pentru că am avut timp. Acel timp, care din păcate, este devorat de tehnologia menită “să ne facă viaţa mai uşoară”.

Aşa mi-am adus aminte că am de scris un articol despre un eveniment la care mi-aş dori din tot sufletul să mă telportez. Este o piesă de teatru, care se desfăşoară vineri, de la ora 19:00, la Filarmonică. Cea din Oradea, desigur.

Scenariul îi aparţine scriitorului Matei Vişniec, iar regia lui Petre Vutcărău. Distribuţia este una deosbită, rolurile fiind interpretate de către Elvira Rîmbu, Petru Panait şi Şerban Borda. Va fi şi un domn violoncelist, fiindcă piesa se numeşte tocmai aşa “Şi cu violoncelul ce facem?“. Aşadar, veţi avea plăcerea să-l ascultaţi pe Gheorghe Crişan.

De ce recomand piesa?

Fiindcă este construită prin îmbinarea dintre comedie şi teatrul absurd. Recunosc că, de când l-am citit pe Eugen Ionescu am o mare simpatie pentru teatrul absurd. Parcă ştie cel mai bine ca să scoată în lumină profunzimea fiinţei umane. În acest caz, cele trei personaje se înfăţişează în următoarea ipostază: Doamna cu voal, Omul cu ziarul şi Bătrânul cu baston stau comod într-o sală de aşteptare…a trecerii timpului şi sunt deranjaţi de violoncelistul care cântă obsesiv.

Omul cu violoncelul este … metafora lui Vișniec, fiind cel pentru care trecerea timpului, derularea vieții are un scop – de căutare activă a exprimării unui ideal. Pentru el, concret ar fi idealul să își perfecționeze interpretarea la violoncel. Alături de el , “așteaptă “ trei personaje anoste, dezinteresate de orice activitate, lipsite de preocupări constructive. Privesc la început, cu îngăduință manifestarea perseverentă a violoncelistului, încep apoi să se revolte, îi resping manifestarea pe care nu o pot înțelege și caută metode stupide pentru a îl anihila.

Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!

Îmi doresc ca vineri să vă uitaţi şi voi telefoanele acasă, drept pentru care vin cu două invitaţii pentru piesa despre care v-am povestit anterior. Prima persoană care-mi răspunde într-un comentariu la întrebarea “De ce ar trebui să ne uităm din când în când telefoanele acasă?” capătă invitaţiile promise.

Aşadar, să vină răspunsul!

P.S. Nu, nu puteţi să vă sunaţi un prieten pentru a răspunde la această întrebare. :P

April 17, 2013 This post was written by Categories: Cele 7 arte Tagged with:
7 comments

7 Responses to “Vineri, uitaţi-vă telefoanele acasă!”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers